Minuta sentinței postată pe net de Tribunalul Bacău arată și cum s-a ajuns la pedeapsa de 8 ani și 4 luni închisoare cu executare dar și că judecătorii au dispus și alte măsuri: confiscarea unor sume importante de bani (considerate prejudicii în faptele penale de corupție pentru care a fost judecat) și interdicția de a mai ocupa atât funcții publice cât și funcții politice.
Evident, fiind vorba de decizia primei instanțe, aceasta poate fi atacată cu apel.
Nu spunem noi acum ce șanse reale are Arsene să întoarcă la apel, total, această sentință frontal defavorabilă. Cert este că dacă instanța Curții de Apel menține (în totalitate sau parțial) prevederile deciziei judecătorilor de la Tribunal, dincolo de partea cu închisoare (cu executare sau, într-un caz ultrafericit, cu suspendare), clar e că celelalte pedepse accesorii rămân în picioare și atunci Arsene pleacă automat și din funcția de președinte CJ neamț dar și din cea de președinte PSD Neamț.
Mai jos, integral, decizia de pe portalul instanțelor de judecată:
Tip solutie: Condamnare fără acord de recunoaştere
Solutia pe scurt:
I. În temeiul art.291 alin.1 C.pen., rap. la art. 6, 7 lit.a din Legea nr. 78/2000, cu art. 5 alin.1 C.pen. pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de influenţă” condamnă pe inculpatul ARSENE IONEL, la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare (faptă din cursul anului 2013).
În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) d) şi g) C. pen. interzice inculpatului ARSENE IONEL, ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a alege, si dreptul de a ocupa o functie de conducere, sau de a exercita atributii de conducere în cadrul vreunui partid, formatiune sau aliantă politică din România, de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
II. În temeiul art.291 alin.1 C.pen., rap. la art. 6, 7 lit.a din Legea nr. 78/2000, pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de influenţă” condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare (faptă din cursul anului 2015).
În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) d) şi g) C. pen. interzice inculpatului ARSENE IONEL, ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a alege, si dreptul de a ocupa o functie de conducere, sau de a exercita atributii de conducere în cadrul vreunui partid, formatiune sau aliantă politică din România, de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
III. În temeiul art.291 alin.1 C.pen., rap. la art. 6, 7 lit.a din Legea nr. 78/2000, pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de influenţă” condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare (faptă din cursul anului 2015).
În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) d) şi g) C. pen. interzice inculpatului ARSENE IONEL, ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a alege, si dreptul de a ocupa o functie de conducere, sau de a exercita atributii de conducere în cadrul vreunui partid, forma?iune sau alian?ă politică din România, de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În temeiul art. 38 C.pen. art. 39 C.pen., art. 45 alin.1 C.pen. cu art. 40 C.pen. aplică inculpatului ARSENE IONEL pedeapsa cea mai mare la care adaugă o treime din cea de-a doua pedeapsă . PEDEAPSĂ DE EXECUTAT = 8 (opt) ani şi 4 (patru) luni închisoare.
În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) d) şi g) C. pen. interzice inculpatului ARSENE IONEL, ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a alege, si dreptul de a ocupa o funcție de conducere, sau de a exercita atribuții de conducere în cadrul vreunui partid, formatiune sau aliantă politică din România, de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În temeiul art. 72 C.pen., deduce din pedeapsă ziua de reţinere din 18.01.2018 precum şi arestul preventiv de la 29.01.2018-28.02.2018.
În baza art. 112 lit.a din Codul penal şi art. 291 alin.2 C.pen. dispune confiscarea de la inculpatul ARSENE IONEL a sumelor de 80.000 EURO şi 150.000 lei.
În temeiul art. 20 din Legea nr. 78/2000 menţine sechestrul asigurator asupra bunurilor imobile dispusă prin Ordonanţa nr. 54/P/2017 din data de 16.02.2018 a procurorului din cadrul DNA – Serviciul Teritorial Bacău.
În temeiul art. 162 C.pr.pen. dispune păstrarea mijloacelor materiale de probă ridicate , aflate şi înregistrate în Registrul de corpuri delicte din cadrul Tribunalului Bacău la nr.14/MMP/03.04.2019 până la soluţionarea definitivă a cauzei după care se vor distruge sau restitui, după caz, potrivit legii.
Constată că inculpatul a avut apărători aleşi.
În temeiul art. 274 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 30.000 lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare, sumă în care s-au inclus şi cheltuielile efectuate pe parcursul urmării penale, în valoare de câte 2000 lei.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 06.04.2022.
Document: Hotarâre 96/2022 06.04.2022
……………..
3 thoughts on “Sentința, OFICIAL! Arsene, închisoare 8+, bani confiscați, OUT de la CJ și din PSD!”
Stiti ce imi place ? Pentru xxx1 si xxx2 aceasta nu este o stire.
Admin – v-am cenzurat cele doua siteuri mentionate pentru că nu facem reclama la siteuri de partid butonate de baroni.
Voi chiar traiti cu impresia ca urangutanul va avea onoare si va pleca de la borcanul cu miere??? As il stiti voi? Daca s-ar putea,ar fura si nisip de pe plaja….dar poate avem noroc si scapa judetul de el
Arsene a DISTRUS acest judet batandu-si joc de banii primiti de la Bucuresti cu asfaltari in sate si comune parasite reprezentand cea mai mare hotie si risipa a banului public de la revolutie incoace.
ZECI DE MILIOANE EURO FURATI
Sa-ti bati joc de 250 milioane euro in timp ce orasele si infrastructura care leaga aceste orase sunt in paragina totala cu poduri care stau sa cada,spitale din anii 50” si fara nici un fel de drumuri express/autostrazi in secolul XXI este caractersistic doar statului securisto mafioto incompetento corupt Romanica care a inventat acest PNDL pentru a le ”facilita” primarilor si sefilor de la CJ sa jefuiasca tara asta in mod ”legal”.
Nu compenseaza cu NIMIC faptul ca Arsene face puscarie.Nimeni nu ne aduce inapoi timpul pierdut pentru acest judet condus numai de analfabeti si hoti care au facut tot ce a fost posibil sa fure si delapideze NUMAI in interes PERSONAL.
Judetul Neamt este ULTIMUL la accesari de fonduri EUROPENE.Ultimul la INVESTITII.
Asta e MOSTENIREA lui ”Arsene” si a clicii de hoti si analfabeti care populeaza CJ-ul alesi toti pe criterii de ”cat mai multe dosare penale” fara profesie si slugareala maxima.
Bravo DNA!Insa la CJ a ramas in continuare o retea de spagari,delapidatori si hoti care l-au ”ajutat”pe Arsene sa-si atinga ”obiectivele”.
Toti trebuie bagati la PUSCARIE unde le este locul.