Șeful USR-PLUS, dat de DLAF pe mâna DNA! Posibile fraude cu fonduri europene

Dan Barna se confruntă cu o situație fără precedent. Vicepremierul țării a fost reclamat de Departamentul de Luptă Anti-Fraudă la DNA pentru “posibila săvârșire a unor fapte de natură penală”. Mai exact, acesta este suspectat pentru fraudă cu fonduri europene, anunță presa centrală.

Potrivit NewsWeek, Dan Barna se numără printre cele patru persoane pe care Departamentul de Luptă Anti-Fraudă le-a reclamat la DNA pentru “posibila săvârșire a unor fapte de natură penală”.

Potrivit sursei citate, unele plăți nu ar fi ajuns la cei care apar în acte că ar fi primit banii iar unele echipamente ar fi fost achiziționate din surse incerte, ceea ce ridică suspiciuni de fraudă. Între timp, DLAF i-a audiat atât pe Dan Barna, cât și pe sora sa, trimițând de asemenea și un răspuns oficial către Newsweek.

Detalii, AICI!

Promotori ai campaniei de curățire a clasei politice „Fără penali în funcții publice”, pluseriștii se află acum la un moment de cotitură. Între ipocrizie și sinceritate.
În urmă cu câteva zile, aceștia cereau vehement PNL-ului să se distanțeze de „penalii liberali” Alexe și Chirica de la Iași, cercetați și ei pentru diverse fapte, în dosare de corupție. Acum, într-o situație apropiată se află chiar șeful lor de partid care este și vicepremier al României.

Până la acest moment (11.05.2021, ora 15), USR-PLUS Neamț nu a transmis niciun comunicat pe acest subiect și nici liderii nemțeni (Iulian Bulai și Ionuț Meraru) nu au făcut public niciun mesaj pe acest subiect.

D.V.

Lasă un răspuns