Șeful CJ Iași recunoaște: Banii dați pe Spitalul Modular Fantomă NU VOR FI RECUPERAȚI DIN FONDURI EUROPENE!


Banii alocați de CJ Iași și CJ Neamț pentru Spitalul Modular de la Lețcani-Iași nu vor fi recuperați din fonduri europene, așa cum promiteau ce doi președinți de CJ-uri, atunci când justificau necesitatea votului „pe repede înainte” – confirmarea vine chiar de la Maricel Popa, președintele CJ Iași și președintele Euronest, adică de la tovarășul lui Ionel Arsene (președintele CJ Neamț) în această aventură dubioasă care a pus la bătaie atât de mulți bani publici.

13,2 milioane de euro este prețul pentru care firma turcească a câștigat procedura de achiziție, din care 3,2 milioane euro (16 milioane de lei) sunt de la bugetul CJ Neamț și deși termenul de livrare (stabilit așa după o inginerie care încalcă prevederile din caietul de sarcini) trebuia să fie 19 mai, el nu a fost respectat de furnizor.
Peste asta, încă o veste proastă: banii respectivi nu vor fi decontați din fonduri europene, după cum recunoaște chiar Popa. „Un om cu un pix în mână a scris că acest spital trebuie plătit doar de ieşeni şi nemţeni, iar alţii au avizat şi aprobat că aşa vor ei. Simplu. Fără nicio repercursiune, fără nicio remuşcare, fără nicio jenă. Prin POIM au fost repartizate României 50 milioane de euro doar pentru spitale mobile. Am făcut tot ceea ce a depins de noi să decontăm cheltuielile cu spitalul pe fondurile europene. Concret, în data de 3 aprilie am alocat suma necesară prin Hotărâre a Consiliului Judeţean, pe 6 aprilie a fost dată OUG nr. 43/2020 cu includerea spitalelor mobile în lista cheltuielilor eligibile, iar pe 30 aprilie am transmis propuneri la Ghidul aflat în dezbatere publică pentru includerea consiliilor judeţene şi a asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară în lista solicitanţilor eligibili. Din păcate, ieri (luni – n.r.) a apărut varianta finală a Ghidului având ca potenţiali solicitanţi, doar IGSU şi MAPN“, spunea Popa marți, citat de presa centrală.

Dincolo de declarația lui Popa, Vestea vă prezintă un document oficial pe care, cu siguranță, nu-l veți găsi printre postările triumfaliste ale lui Ionel Arsene:

Ce nu spune Popa este că, de la început, au fost anunțate instituțiile eligibile pentru astfel de proiecte pe bani europeni iar „bidonul” Euronest nu se încadra în condițiile standard. CJ Iași a solicitat modificarea condițiilor din Ghidul de finanțare, solicitare care a fost evident respinsă.
Mai direct, Popa și Arsene au dat sume uriașe din taxele plătite de ieșeni și de nemțeni unui… ONG (care oricum funcționează ca resursă de sinecuri politice) care nu îndeplinea din start condiția de eligibilitate dar asta nu i-a oprit pe cei doi șefi de CJ-uri să tot spună cum vor recupera ei banii din fonduri nerambursabile.

La Iași, partidele din Opoziție față de Popa și presa locală îi cer demisia șefului CJ Iași, ducând deja discuția de la „aventură cu bani publici” la „fraudă” și „licitație cu dedicație” (apropos și de acuzațiile aduse de firma indiană care o acuză o „frăție” Euronest – firma turcească).

Daniel VINCA

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns