Şedinţă cu colinde

Şedinţa de Colegiu Prefectural convocată şi prezidată sâmbătă de Vlad Angheluţă a fost una dintre cele mai plăcute pentru şefii de instituţii descentralizate sau pentru reprezentanţii patronatelor sau societăţii civile care au participat la întrunire. Finalul şedinţei a fost unul în ton cu Sărbătorile de iarnă, o ceată de colindări vestind şi autorităţilor că se apropie Naşterea Domnului dar şi Anul Nou.

Înainte de acest moment, o parte din şefii instituţiilor judeţene au prezentat scurte bilanţuri de activitate iar prefectul Angheluţă a prezentat-o pe Mariceza Andrei în calitate de nou Director al Cancelariei. La final, prefectul a transmis urările cuvenite tuturor angajaţilor din instituţiile descentralizate, partenerilor cu care de-a lungul anului Prefectura a colaborat, inclusiv presei nemţene.

vestea.net

One thought on “Şedinţă cu colinde

  1. Si ca totul sa se incheie cum nu se poate mai bine ,pentru ei si-au rezervat sala teatrului tineretului unde incepind cu ora 18 li sa dat un concert,numai pentru ei cu Grigore Lese

Lasă un răspuns