Se putea? Apaserv lasă oamenii fără apă și pe canicula de + 40 de grade! CJ, fără reacție…

E noaptea minții: pe vârf de caniculă, pe cod roșu anunțat pentru 4 zile, Compania Apaserv face ce știe – lasă oamenii fără apă. Pretexte diverse: ba că nu e apă în rezervoare, ba că e avarie, ba, ba…

Două astfel de anunțuri au fost emise azi… doar pe facebook. Adică cei din compania condusă de Vlad Angheluță (susținut de PSD Neamț) nu au mai trimis anunțurile respective și prin mail la presa locală.

Ca de obicei, conducerea CJ Neamț (acționar majoritar al companiei) nu are nicio reacție publică cu privire la această evidentă bătaie de joc la adresa cetățenilor. Pentru Ion Asaftei se dovedesc mai importante momentele festiviste, cu cuvântări lungi și plictisitoare sau vizitele/excursiile pe bani publici (cazul statuia din Republica Moldova).

Anunțurile:

Pentru remedierea unor avarii la reţeaua publică de distribuţie a apei potabile, Compania Județeană APA SERV S.A. este pusă în situaţia neplăcută de a întrerupe temporar furnizarea serviciului de alimentare cu apă potabilă astăzi, 13.07.2024, în intervalul orar 12.30-18.00 pe strada Liliacului din Municipiul Piatra Neamț.

…………………

Având în vedere neacumularea apei în rezervorul din care se realizează alimentarea cu apă potabilă a utilizatorilor din Comuna Dobreni și Comuna Bodești, în vederea refacerii rezervelor de apă, Compania Județeană APA SERV SA este pusă în situația neplăcută de a furniza apă cu presiune redusă existând și posibilitatea întreruperii temporare a furnizării serviciului de alimentare cu apă potabilă în Comuna Dobreni și Comuna Bodești, începând de astăzi 13.07.2024, ora 12.30, pana la data de 14.07.2024, ora 11.30.

Facem apel către toți beneficiarii serviciului să folosească în mod rațional apa potabilă din rețeaua publică doar pentru consumul menajer, respectiv să nu folosească apa potabilă pentru irigații sau alte activități gospodărești!

…………..