………………………………………………………………………………………………………
Clipul de mai sus a fost difuzat de Vestea în data de 11 iulie 2017 (Ce-au putut să cânte folk-iştii nemţeni în inima Ardealului! STĂPÂNI LA NOI ACASĂ! foto-video). Înregistrarea (cu telefonul, din păcate) a fost realizată cu alte câteva zile bune înainte, pe 24 iunie 2017, pe scena Zilelor Oraşului Şomcuta Mare (Maramureş) unde Grupul Folk EU CRED al Asociaţiei cu acelaşi nume din Taşca a susţinut un recital.
Cititi si: 30 de zile nu mai cumpăr de la Kaufland! Le ajunge pentru un curs intensiv de Limba Română?
Respectivul grup are o componenţă foarte interesantă: 2 preotese (Cristina Marin şi Elena Ropotoaia) şi… un poliţist (Marius Coşerariu), care este şi autor de volume de poezii. Cei trei împreună cu alţi inimoşi din Asociaţie instruiesc, pro bono, grupuri de copii din 4 comune de pe Valea Bicazului care activează în cadrul unor formaţii folk.
Şi povestea cântecului este una foarte interesantă. Marius Coşerariu a povestit că a primit versurile, cu ani buni în urmă, de la fostul parlamentar (şi profesor de istorie) Paul Şnaider. Marius Coşerariu a vrut să afle cine e autorul versurilor, a primit o mână de ajutor şi de la semnatarul acestor rânduri şi singura informaţie certă este că poezia a apărut în spaţiul public undeva prin 2013 sub semnătura unei anume Elena Anghel (sau revista îi aparţinea acesteia).
Cititi si: 30 de zile nu mai cumpăr de la Kaufland! Le ajunge pentru un curs intensiv de Limba Română?
La premiera interpretării acestui cântec (botezat „Stăpâni la noi acasă”, în seara din ajunul premierei, pe terasa unei pensiuni de la jumătatea distanţei dintre Şomcuta Mare şi Baia Mare), exact când Coşerariu s-a apucat să spună câteva cuvinte, doi copii din public s-au „lipit”, cu steagurile României, de grupul folk. Cântecul a smuls ropote de aplauze acolo, în inima Maramureşului cum a smuls, în continuare, şi pe alte scene din ţară unde a fost interpretat de „Poliţistul şi preotesele”, cum mai numesc unii amici Grupul EU CRED.
Nori de ploaie se adună
Dinspre Cluj spre Odorhei.
Unii vor să ne impună
Să jucăm cum cântă ei.
Minţile au luat-o razna;
Umblă zvonul deşănţat
Că-n Harghita şi Covasna
Vor să facă „stat” în Stat !
S-a udat de lacrimi pragul;
În Cristuru e prăpăd!
Imnul românesc şi steagul
Nu se-aud şi nu se văd !
Crişul, Mureşul , Târnava
Poartă jalea în aval.
Nesfârşită e gâlceava;
Nu e linişte-n Ardeal.
Munţii stau să răbufnească;
Fierbe galbenul podiş!
Vatra sfântă strămoşească
E tăiată-n curmeziş.
Se anunţă o furtună
Cu efect devastator:
Impostorii vor să pună
Pe cultură sigla lor.
Atmosfera prevesteşte
Un pericol iminent!
Tot ce sună româneşte
Capătă un alt accent.
Graiul nostru plâns pe vetre,
Legănat de cărărui,
E lovit mereu cu pietre
Ca un pom al nimănui…
Nu lăsaţi ca vorbitorii
Altor limbi pe-acest pământ,
Să ne umble prin istorii
Şi să muşte din cuvânt!
Neamul Românesc nu piere;
Dacii încă mai trăiesc!
Scoateţi steagul la vedere
Şi-n Ţinutul Secuiesc!
De pe stâncile străbune
Decebal ne dă curaj!
Faceţi imnul să răsune
Peste Mureş, pân-la Blaj!
Nu permitem celor care
Se pretind aici stăpâni,
Să ne calce în picioare
Demnitatea de români! ”
Versurile de mai sus au fost difuzate pe net foarte mult în ultimele zile, ca o reacţie la incidentul de la Kaufland Odorheiul Secuiesc, dar foarte puţini ştiu că acestea sunt deja puse şi pe muzică.
D.VINCA
Când făceam istoria cu profesorul Vasile Pruteanu ( fost președinte de CJ), învățam de plăcere și de drag și uneori de frică.
„Marius Coşerariu a vrut să afle cine e autorul versurilor, a primit o mână de ajutor şi de la semnatarul acestor rânduri şi singura informaţie certă este că poezia a apărut în spaţiul public undeva prin 2013 sub semnătura unei anume Elena Anghel (sau revista îi aparţinea acesteia).”
Sanchi !!!
… Nu va mai dati filozofi si puneti mana si documentati-va, altfel sunteti buni de plata – nici nu va mai caracterizez gainaria, ca v-ati facut destul de KKO !!!
http://confluente.org/Vatra_romaneasca_elena_anghel_1360479421.html
Referinţă Bibliografică:
VATRA ROMÂNEASCĂ / Elena Anghel : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 771, Anul III, 09 februarie 2013.
Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Elena Anghel : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Admin: E clar, esti foarte destept. In randurile citate de tine din articol ce scrie, nu acelasi nume si acelasi an? Ai dat o cautare pe net, ai gasit aceeasi informatie invocata si o prezinti altfel, cu tupeu ieftin din spatele unui nume de imprumut, cu o adresa de mail fake. Comentator de doi lei…
Voi si demnitatea voastra… nu v-ar fi rusine!