Şcoala Curioşilor!

Știința e din nou vedeta verii la Școala Curioșilor!

Palatul Copiilor Piatra Neamţ şi Asociaţia Secular–Umanistă din România îi invită pe elevii din clasele IV-VII să descopere frumusețea științei pe parcursul unei școli de vară de științe care se va desfășura în perioada 9-13 iulie. 

Școala Curioșilor este un proiect de popularizare a educației științifice în rândul elevilor, și își propune să aducă în atenția acestora subiecte științifice diverse care vor fi prezentate de studenți, cercetători și oameni pasionați de știință dornici să împărtășească din cunoștințele lor.

„Cunoașterea științifică este fundamentală pentru dezvoltarea și evoluția unei societăți. Cu toate acestea, în țara noastră, din păcate, știința este adesea percepută drept obositoare și plictisitoare. De multe ori e desconsiderată chiar de către adulți…, iar nivelul general scăzut de educație științifică are consecințe nefaste în toate aspectele societății noastre. Sperăm că prin acest proiect le vom trezi participanților pasiunea pentru învăţare şi bucuria de a descoperi mereu lucruri noi, unelte cu care vor putea contribui ei înşişi la îmbunătățirea societății noastre., declară organizatorul evenimentului.

Activitățile vor consta în prezentări, ateliere interactive și proiecții de filme documentare din domenii precum Biologie, Fizică, Matematică, Geografie, Astronomie și Ornitologie.

Câteva dintre temele specifice sunt după cum urmează: La Fizică participanții vor afla cum se compune lumina albă și de ce culoarea cerului diferă de la un moment la altul al zilei. La Biologie vor învăța despre cât de diversă este lumea vie și vor lua parte la un atelier despre evoluție. Ornitologia îi va introduce în lumea fascinantă a păsărilor și le va arăta cum au evoluat dinozaurii în păsări. La Matematică vor descoperi aplicații ale matematicii în viața de zi cu zi. La Geografie vor înțelege ce sunt fusele orare și din ce sunt alcătuiți vulcanii, iar lAstronomie vor învăța despre exoplanete și despre căutarea vieții în afara sistemului nostru solar.

Evenimentul se află la a III-a ediție și se adresează elevilor din clasele IV-VII. Sunt 60 de locuri disponibile. Participarea este gratuită, dar totodată, cei înscriși au obligația de a participa la toate activitățile. Înscrierile se fac pe site la www.scoalacuriosilor.ro prin trimiterea unui răspuns la întrebarea „Cum crezi că pot îmbunătăți științele țara în care trăiești?”. Înscrierile vor fi primite până la ocuparea locurilor disponibile.

Evenimentul este organizat de ASUR și Palatul Copiilor Piatra Neamț, cu susținerea Primăriei Piatra Neamț și Librăriei ArhiPrint.

Parteneri: Palatul Copiilor, Muzeul de Științe Naturale Piatra Neamț, Asociația Ucenicul Astronom, ANOSR, 360UAIC.

V.N.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns