Scenariu cu un nou USL într-o comună din Neamț! Jana nu e moartă, Jana se transformă…

Deși PNL a declarat oficial (și la Neamț și la nivel central) că nu va primi în rândurile sale demnitari, aleși, baroni PSD, în țară au fost comise deja câteva excepții care le dau speranțe și unor PSD-iști nemțeni care vor să aplice principiul „la vremuri noi, tot noi”.

Şi nu e vorba că aceşti PSD-işti de prin comunele nemţene mor cumva de dorul PNL sau a doctrinei liberale ci, pentru a-şi concerva puterea, decizia, funcţiile administrative şi mai ales controlul bugetelor locale şi speriaţi de ipoteza „val de dreapta + candidat bun al PNL” şi-au făcut calcule că ar fi ei mai câştigaţi dacă ar apărea din postura candidaţilor de pe dreapta (care să beneficieze de trendul anti-„ciumă roşie”). Mai ales că, la recentele alegeri prezidenţiale (inclusiv din cauza lor, dar asta e altă discuţie), PSD a încasat înfrângeri crunte prin comunele lor.

Un astfel de tipar („să luăm noi şi PNL-ul”) e deja studiat într-o comună din Neamţ unde s-au şi făcut ceva paşi în direcţia asta. Nu ştim dacă şefii de la PNL sau PSD sunt informaţi despre regia ce se preconizează, dar nu ar fi prima dată când află din presă ce blaturi şi aranjamente fac colegii lor de prin comune.

La alegerile prezidenţiale, scorul în comuna respectivă a fost cam 2-1 PNL în faţa PSD şi, evident, se poate specula dacă la alegerile locale primarul PSD ar avea mai multe sau mai puţine voturi, cu acelaşi partid. Viceprimarul e tot PSD şi, ca fapt divers, organizaţia PNL din comuna respectivă este una dintre cele mai slabe, de vreo 3 cicluri electorale, prin prisma rezultatelor obţinute. De fapt, atât pentru locuitorii din comuna respectivă cât şi pentru liberalii de la judeţ care au vrut să vadă, şeful liberal din comuna respectivă a fost un fel de ataş (ca să nu spunem „slugă”) al primarului PSD.

Scenariul pus la cale de cei doi fruntaşi PSD locali cu alţi câţiva social-democraţi şi liberali locali (deci de „gaşca” lor) sunt cam astfel:
-Primarul PSD va trece înainte de alegeri la PNL şi va candida din partea acestui partid ai căror lideri spuneau că „ciuma roşie trebuie să ajungă istorie”. Nu va avea opoziţie locală la preluarea organizaţiei locale pentru că şi aşa liberalii locali sunt la butoniera lor. Aşa de tare au luptat liberalii locali în ultimele două mandate, cel puţin, cu „ciuma roşie” din comună încât nu au venit NICIODATĂ cu vreun amendament la proiectele de CL ale primarului, nu au votat NICIODATĂ împotrivă.
-Candidatul PSD va fi actualul viceprimar. Care, nefiind vreun brand electoral, nu ar pune mari probleme actualului primar PSD-ist „vopsit” între timp în haine galbene. Şi care, la nevoie (a se citi turul 2 între actualul primar şi candidatul altui partid) va da o mână de ajutor.
-„Şi rămânem tot noi doi la conducere, facem majoritate în Consiliul local”, asta e concluzia. O majoritate PSD-PNL (cum a fost, de facto, şi până acum) înseamnă, real, o nouă oficializare a USL, fie şi într-o comună din judeţ. Ceea ce nu ar fi o noutate, dacă ne mai uităm aşa prin alte administraţii locale din Neamţ. Vezi cazul Alexandru cel Bun, de exemplu… 

Nu spunem acum numele comunei şi ale personajelor, din anumite motive. Jurnalistice dar nu numai. Dar pentru cei care urmăresc interesanta politică locală din Neamţ, dacă nu s-au prins încă despre ce şi despre cine e vorba, mai furnizăm un detaliu: în curând, că tot trebuie realizate alegeri în toate organizaţiile PSD locale, va candida pentru funcţia de preşedinte doar viceprimarul. Nu şi primarul care, astfel, dă un semn de aşa-zisă neutralitate şi bunăvoinţă spre PNL. „Uite, domle, eu nu mă mai combin cu ăştia, că sunt ciumaţi…”, ar putea spune când va fi să fie momentul discuţiilor cu liderii zonali sau de la judeţ.
Liderilor PSD de la judeţ, în caz că se vor dovedi iritaţi de combinaţia locală, li se va servi un argument de genul „să ziceţi mersi că aveţi viceprimar”.

În aceeaşi cheie a scenariului din comuna respectivă, ce vor avea de câştigat toate părţile:
-primarul îşi schimbă geaca de partid (are bani de una nouă) dar rămâne primar;
-viceprimarul nu îşi schimbă geaca de partid (nu are bani cât primarul), dar rămâne viceprimar;
-PNL câştigă un primar şi mai mult vot politic pentru CJ;
-PSD câştigă un viceprimar şi nu pierde dramatic în bătălia pentru CJ (pierde „subţire” în comuna respectivă…).

Întrebarea care rămâne retorică este: „ce câştigă cetăţeanul într-un asemenea scenariu?”.
Şi totuşi ecoul răspunde, citând un clasic în viaţă: „NIMIIIIC!”. 

Vom reveni.

D.V.

Comentarii Facebook

One thought on “Scenariu cu un nou USL într-o comună din Neamț! Jana nu e moartă, Jana se transformă…

Lasă un răspuns