Scandalul Statuetei Venus de la Piatra Neamţ continuă: Elena Niţu, suspendată de Comisia de Arheologie!

Membrii Comisiei Naționale de Arheologie (CNA) au anunțat vineri că au suspendat-o pe arheologul Elena Cristina Nițu. Măsura vine după ce a ieșit la iveală că doi amatori au descoperit statueta, deși aceștia nu aveau voie să sape decât în prezența unui arheolog atestat, informează Libertatea.ro.

„CNA decide suspendarea doamnei arheolog expert Elena Cristina Nitu din Registrul Arheologilor pentru o perioada de un an, ca urmare a încălcării prevederilor Codului deontologic”, a transmis vineri Comisia Națională de Arheologie, citată de sursa invocată mai sus.

Rezoluţia CNA subliniază motivul sancţiunii: „Prezența unor persoane care nu aveau dreptul să facă săpătura arheologică în punctul Piatra Neamț 1, în absența unui arheolog atestat, membru al colectivului de cercetare specificat în autorizația de diagnostic arheologic”, 

Membrii CNA au precizat că „au fost constatate unele nereguli privind înregistrarea contextului arheologic, fapt care aruncă o umbră de îndoială asupra apartenenței piesei contextului respectiv. Recomandăm, în afara competențelor CNA, referitor la evaluarea/autentificarea pieselor continuarea analizelor asupra acestei piese”. 

Arheologul Elena Niţu a recunoscut, în discuţia purtată cu reporterii Libertatea, că i-a trimis pe cei doi singuri pe şantier, „să vadă dacă mai găsesc ceva (…). Aveam foarte mare siguranță pentru că Andrei (n.r. Andrei Smeu) săpase deja cu noi și ne-am dat seama că Andrei orice recunoaște, nu este o problemă, ne anunță imediat”.

Regulamentul de organizare a săpăturilor arheologice din România prevede că „prezenţa responsabilului de şantier e obligatorie pe toată durata desfăşurării lucrărilor”.

Pe 18 decembrie 2019, presa din România și comunitatea științifică au primit imagini care arătau cum echipa de arheologi a profesorului Marin Cârciumaru a scos la iveală „o statuie paleolitică, veche de 17.000 de ani”. Ei au ascuns însă ceea ce aveau să recunoască ulterior, după ce au fost confruntați cu probele culese de Libertatea, mai exact ca adevăraţii decoperitori nu au fost arheologii ci amatorii (un elev şi un inginer silvic) din proiect.

Dincolo de discuţiile despre autenticitatea Statuetei, este evident că arogarea descoperirii de către argeologul care nici nu era de faţă aruncă o serioasă umbră de îndoială, cel puţin asupra moralităţii profesionale.

D.V.

 

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns