Scandalul sexual de la Liceul Leonida: Directoarea adjunctă Zackman, OUT!

Directoarea adjunctă Mihaela Gabriela Zachman de la Liceul Tehnologic Dimitrie leonida din Piatra Neamț și-a dat demisia din funcție, după o discuție cu inspectorul general al ISJ Neamț Mihai Obreja.
„I-am explicat doamnei director că a făcut greșeli majore și că urmează ori să-și dea demisia ori să fie vizată de o decizie corectă după ancheta administrativă care are loc la această unitate școlară. La câteva minute după discuție, mi-a trimis electronic demisia domniei sale”, a precizat „generalul” Mihai Obreja.
Printre faptele de arme ale directoarei Zachman s-ar putea numără și replica absolut sexistă („de ce i-a trebuit elevei profil mecanică când avem și textil, mai potrivit pentru o fată”) absolut incompatibilă cu calitatea de dascăl și de director de liceu. De asemenea, urmează ca anchetele penale și administrative care au loc pe cazul respectiv să stabilească și dacă este vorba de o complicitate (prin mușamalizarea cazului) a acestei directoare, în condițiile în care schimbul de replici prof de mate/eleva de la seral a avut loc în noiembrie/decembrie 2020 iar ISJ a fost informat despre acest scandal abia de 2-3 zile, de noua directoare plină care a luat locul celei anterioare cu care făcea echipă Zachman.
Oricum, profesorul de matematică Cristian Pipirigeanu se lăuda cu pilele pe care le are în diverse instituții, inclusiv în Educație. Tăcerea celor 2 directoare (cea care nu mai este în funcție și adjuncta Zachman) dovedește că omul avea dreptate…

D.V.

Lasă un răspuns