Scandal cu Prospecţiuni SA la Bârgăuani Neamţ

Deşi în comunicatele oficiale, în textele publicitare plătite sau drepturile la replică remise redacţiilor, reprezentantii firmei Prospecţiuni SA (care realizează lucrări de prospectare în Neamţ) nu contenesc să vorbească despre valori ale firmei cum ar fi respectul pentru comunităţile locale sau pentru dreptul de proprietate, în fapt se întţmplă cu totul altceva.

Astfel, joi, la capătul satului Breaza din comuna Bârgăuani (Neamţ) un fermier care a mers la ora 7 să bage motocositoarea pe o parcelă a găsit terenul plin de cabluri şi dispozitive. Deşi cei de la firma lui Tender îi spuseseră omului că „imediat”, „acum” etc, abia pe la 10 au apărut la faţa locului, după ce ajunsese şi Poliţia (cetăţeanul Marcel Sechel sunase şi la 112).

Maniera de comunicare a firmei Prospecţiuni a fost cea obişuită: oamenii de la firmă au refuzat să dea vreo declaraţie echipei Tele M ajunsă la faţa locului. Singura lor grijă era să-l convingă pe reclamant să le permită acceptul, să fie de acord cu oferta de vreo 150 de lei pentru că i-au intrat pe parcelă şi… să-şi retragă şi plângerea.

Materialul video de mai jos (realizat de postul Tele M Neamţ) este edificator.

Comentarii Facebook

One thought on “Scandal cu Prospecţiuni SA la Bârgăuani Neamţ

  1. Angajatii firmei Prospectiuni SA refuza sa dea vreo declaratie presei deoarece asa li s-a impus de conducerea firmei sub sanctiunea desfacerii contractului de munca, singurul care are imputernicire in acest scop fiind dl. M. Mitroi. Cum locul de munca de la aceasta firma este singura sursa de subzistenta pentru toti angajatii din teren, nimeni nu risca.

Lasă un răspuns