Scandal în bar. Cine are pistol e mai tare!  

pistol stiri neamt

Ieri, în jurul orei 12.30, polițiștii romașcani au intervenit, în urma unei sesizări, la un local amplasat în Piața Smirodava din Roman, unde avea loc un scandal.

La fața locului polițiștii au identificat un bărbat de 51 de ani, din Roman, care ar fi amenințat consumatorii și personalul barului. În urma controlului corporal a fost găsit asupra  bărbatului un pistol cu aer comprimat de culoare neagra de calibru 6 mm, fără a fi încărcat cu bile.

Pistolul a fost ridicat în vederea cercetărilor iar bărbatului i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

 

Sursa: Politia Neamt

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns