Sărbători creştine / Ortodocşii îl sărbătoresc pe Sf. Paisie de la Neamţ

Ortodoxe / Sf. Cuv. Paisie de la Neamț; Sf. Mc. și Mărturisitori: Gurie, Samona și Aviv diaconul

Greco-catolice / Sf. m. Gurie, Samona și Aviv. Începutul Postului Crăciunului
Romano-catolice  / Ss. Albert cel Mare, ep. înv.; Leopold al III-lea

imagesSfântul Cuvios Paisie de la Neamț este pomenit în calendarul creștin ortodox la 15 noiembrie.

Sfântul Cuvios Paisie s-a născut la 12 decembrie 1722, în orașul Poltava din Malorusia, tatăl său fiind preot la catedrala orașului. Studiile le-a făcut la Academia teologică din Kiev, întemeiată de mitropolitul Petru Movilă.

În toamna anului 1739, Petru (cum se numea din botez) a plecat în căutarea unui preot care să-l îndrume către cele duhovnicești. Timp de șapte ani a rătăcit prin mai multe schituri și mănăstiri, între care și Lavra Pecerska de la Kiev. În Mănăstirea Medvedeschi a fost făcut frate sub numele de Platon. Negăsindu-și însă odihna și liniștea în mănăstirile ucrainiene, a trecut în Moldova, și s-a stabilit la Schitul Trestieni-Râmnicul Sărat, apoi la Cârnul, pe valea Buzăului.

În vara anului 1746, a plecat la Sfântul Munte Athos, unde a trăit o vreme în singurătate, în preajma Mănăstirii Pantocrator. În 1750, a fost călugărit la Athos sub numele de Paisie și a fost hirotonit ieromonah. Aici și-a format o obște de 64 de monahi la Schitul Sfântul Ilie. După șaptesprezece ani de viețuire în Athos, starețul Paisie s-a întors în Moldova, stabilindu-se la Mănăstirea Dragomirna, unde a petrecut 12 ani, timp în care obștea a ajuns la 350 de călugări.

În toamna anului 1775 a fost nevoit să se retragă la Mănăstirea Secu, din cauza ocupării Bucovinei de către austrieci. În anul 1779, a fost trimis la Mănăstirea Neamț, ca stareț peste ambele obști. La Mănăstirea Neamț, a făcut numeroase traduceri din operele Sfinților Părinți, a organizat obștea după rânduiala din Athos, a format un sobor de aproape o mie de călugări, a deprins pe mulți ucenici să practice rugăciunea lui Iisus.

La 15 noiembrie 1794, în timpul slujbei de seară, starețul Mănăstirii Neamț, Cuviosul Paisie, supranumit „Cel mare” (Velicikovski), s-a mutat la cele veșnice, în vârstă de 72 de ani, fiind înmormântat în gropnița bisericii voievodale. Pentru sfințenia vieții lui, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul sfinților, fiind prăznuit în fiecare an la 15 noiembrie.

sursa: revista Familia

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns