Sărbătoare mare la Păstrăveni! Urmează Irina Loghin şi Ion Paladi…

deschidere-21

Este în toi, chiar acum, sărbătoare mare la Păstrăveni unde se sărbătoreşte Ziua Comunei. Sute şi mii de oameni sunt în faţa scenei amplasate pe un platou de la marginea comunei, unde se desfăşoară una din cele mai frumoase sărbători de localitate, dar şi petrecere câmpenească, în acelaşi timp…

Manifestarea a fost deschisă de primarul Anton Gorea care a transmis un mesaj de suflet pentru consătenii săi. „Mă bucur să mă aflu azi în faţa dumneavostră şi să putem organiza împreună această sărbătoare frumoasă. Dumneavostră, locuitorii din Păstrăveni, oameni minunaţi din această comună binecuvântată de Dumnezeu, meritaţi din plin ca noi, administraţia publică, să vă arătăm preţuirea noastră nu doar prin proiectele care urmează a fi implementate în comună ci şi prin astfel de manifestări care se adresează gândului şi sufletului. Mă bucur, de asemenea, să vă anunţ că avem alături de noi pe domnul Ionel Arsene, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, pe domnul Laurenţiu Dulamă, vicepreşedintele CJ Neamţ, pe unii din doamnele şi domnii consilieri judeţeni pe sprijinul cărora, de asemenea, ne bazăm pentru a putea susţine financiar o parte din proiectele pe care le avem sau pe care le vom iniţia de acum încolo”, a precizat primarul Anton Gorea…

La microfon a urmat preşedintele Consiliului Judeţean care şi-a adus aminte şi de episoade în care a intrat în contact cu comunitatea din Păstrăveni şi, de asemenea, le-a urat locuitorilor cele de cuviinţă. „Mă bucur să mă aflu în mijlocul dumneavoastră, astăzi, la această sărbătoare. Mă încearcă nostalgia şi îmi aduc aminte de campania din 2008 când am cutreierat atunci toate străzile din comuna dumneavoastră, cu echipa de campanie. Vă mulţumesc pentru votul dat atunci dar şi pentru cel din anii următori şi din anul acesta. De asemenea, vă felicit pentru votul prin care l-aţi ales în acest an pe domnul Anton Gorea, ca primar. Aţi ales un om serios, gospodar în fruntea comunei şi ţin să vă felicit. De altfel, vă pot spune că a dous zi după ce a fost ales primar, domnul Gorea era deja la uşa mea, la Consiliul Judeţean, solicitând sprijinul pentru dezvoltarea comunei dumneavoastră. Vă felicit încă o dată, vă doresc sănătate şi la mulţi ani”, a punctat şi Ionel Arsene.

Ca la orice casă de oameni gospodari, manifestarea a început cu un Te-Deum oficiat de preoţii comunităţii…

Apoi, în premieră pentru această zonă, programul a continuat cu o inedită demonstraţie de echitaţie. Membri ai Clubului Ecvestru Piatra Neamţ, au prezentat câteva exerciţii de dresaj dar şi câteva probe de sărituri peste obstacole în care, la câteva minute, limita de înălţime tot era crescută…

Între timp, s-a dat startul şi spectacolului cultural artistc. Mai devreme era pe scenă talentata Teodora Sava din Piatra Neamţ.

Conform programului, au fost premiaţi şi voluntarii ISU şi cuplurile care în acest an au împlinit jumătate de secol de convieţuire. Apoi, un Ansamblu folcloric din Braşov a adus în faţa spectatorilor frumuseţea dansurilor populare ardeleneşti… În scurt timp va urma un program special oferit de Centrul de Cultură şi Arte Carmen Saeculare din Piatra Neamţ (Ansamblul Floricică de la Munte).

Apoi pe scenă vor urca tinere talente din zonă dar şi Iulian Nunucă, câştigător Next Star. De la ora 17, la Păstrăveni va cânta Irina Loghin iar de la 18 va urca pe scenă vedeta zilei: interpretul de folclor (de peste Prut) Ion Paladi.

Seara va aparţine celor tineri care vor putea urmări evoluţia celor de la Los Anonimos, apoi a trupei Haiducii, iar la final, firma de impresariat artistic şi organizare spectacole Best Show Even şi prezentatoarea Talida Cozma îi vor urca pe scenă pe cei de la Deep Central.

Manifestarea se va încheia cu un foc de artificii

D.V. / foto: A.C. & D.V.

cop-pastraveni

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns