Săptămâna Patimilor. Luni, ziua pomenirii smochinului neroditor!

Creştinii ortodocşi au intrat în Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, ultima în care se ţine post înainte de sărbătoarea Sfintelor Paşti.

În această perioadă, fiecare are o semnificaţie aparte.

LUNI. Din această zi încep Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Iosif cel preafrumos, fiul cel mai mic al patriarhului Iacov, născut din Rahila, este icoanã a lui Hristos, pentru că, asemenea lui, și Domnul nostru a fost invidiat de iudei, a fost vândut de ucenicul sãu cu treizeci de arginti, a fost închis în groapa întunecoasã a mormântului.

În Săptămâna Patimilor, se face pomenirea lui. El este o preînchipuire a lui Hristos, care a fost vândut de Iuda. Acuzat de desfrânare, ajunge în temniţă. În urma tălmăcirii unor vise, este scos din închisoare şi pus administrator peste tot Egiptul. Stăpânirea lui Iosif peste Egipt era o prefigurare a biruinţei lui Hristos asupra păcatelor lumii.

Sculându-Se de acolo prin El însuși, împărptește peste Egipt, adică peste tot păcatul, îl învinge cu putere și, ca un iubitor de oameni, ne răscumpără prin darea hranei celei de taină, dându-Se pe El însuși pentru noi și ne hrănește cu pâine cereascã.

Tot în această zi se pomeneşte smochinul neroditor, blestemat de Hristos să se usuce. Aceasta este o pildă dată omului, din care trebuie să reţină că, la judecata de apoi, Dumnezeu nu doar va răsplăti, ci va şi pedepsi pe cei care nu au rodit.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns