Săltat cu mascații din parcarea Mall-ului!

La data de 24 martie a.c., ora 21:20, polițiștii din cadrul Poliţiei municipiului Piatra-Neamţ a fost sesizați prin SNUAU 112, de către o femeie de 46 de ani, din Roznov, cu privire la faptul că, fostul ei soţ, în vârstă de 40 de ani, din Roznov s-ar fi apropiat de aceasta, la o distanţă de mai puțin de 100 m, încălcând astfel prevederile ordinului de protecție emis de Judecătoria Piatra-Neamţ.

Totodată, acesta ar fi exercitat acte de violență asupra unui bărbat în vârstă de 38 de ani, din Roznov, în timpul în care se aflau în zona de food-court, din incinta unui centru comercial din Piatra-Neamț.

La sosirea polițiștilor bărbatul de 40 de ani nu ar mai fost identificat în incinta centrului comercial, acesta fiind depistat de polițiști într-un autoturism în imediata apropiere a acestuia, fiind condus la sediul Poliției municipiului Piatra-Neamț, pentru audiere.

În urma materialului probatoriu administrat, bărbatul de 40 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii şi liniștii publice şi încălcarea ordinului de protecție.