Salon auto liberal! Cîțu, tot în cămașă neagră la alegerile din PNL Neamț!


Un adevărat salon auto este în acest moment la Sala Sporturilor din Piatra Neamț. Mai exact, în parcarea sălii unde stau frumos aliniate vreo 220 de mașini cu care au venit la ședința de alegeri din PNL Neamț delegații (din totalul de 500) care au onorat misiunea ce le-a fost încredințată.

Evident că mașinile mai aproape de intrare și negre sunt cele cu care au venit oaspeții de seamă, adică premierul Florin Cîțu și președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban (din flota SPP).

Printre mașinile din imagine sunt și câteva din gama „scumpe-scumpe”, gen câteva Volvo (la peste 50.000 euro bucata), dar și Q7 sau vreo 5 Tuareg VW. Sunt destule mașini apoape noi-nouțe și din zona midle spre hight class, și europene (multe AUDI, Mercedes…), și americane, și asiatice (Toyota, Nissan, Mitsubishi), sunt și un stol de vreo 15 Duster dar și câteva „tigăi” de pe care cam curg tablele.

Diversitate, adică. Cum îi stă bine unui partid liberal dar care, totuși, pare să se molipsească de la PSD, dovadă că și azi (ca și la alegerile de la municipiul Piatra Neamț) presa nu a fost invitată de parcă nu ar fi fost vorba de o competiție colegială (cum sună clișeul) ci de vreun scandal…

Cu toate aceste detalii organizatorice restrictive care sunt un minus pentru ideea de partid transparent (e vorba totuși de organizația județeană a unei formațiuni aflată la guvernare), Vestea nu vă oferă doar imagini realizate cu ajutorul sateliților.

Poftiți și din sală, cu onor prezidiu la intonarea Imnului de Stat.

Da, ați remarcat bine, premierul Florin Cîțu s-a pliat pe așteptări și a venit în deja celebra cămașă neagră (plus blugi și curea lată). Adică o costumație mai neconvențională, care s-ar asorta cu mesajele de reformă în PNL, tinerețe etc.
Cîțu (care-l susține pe Lazăr) este la stânga senatorului Țapu, dar este acolo și Orban (la dreapta aceluiași senator) care-l susține pe Leoreanu.

Vom reveni.

D.V.

One thought on “Salon auto liberal! Cîțu, tot în cămașă neagră la alegerile din PNL Neamț!

Lasă un răspuns