Numai în prima imagine de mai sus pare a fi o sumă mai mare de 100.000 lei. După cum se observă, banii respectivi au fost găsiți într-o sacoșă de plastic.
Și în următoarele imagini (cele 4 de mai sus) pot fi văzute alte sume importante, de ordinul zecilor de mii, în lei și în euro.
Conform informațiilor publicate de Mesagerul de Neamț vizate de percheziții și de ancheta penală sunt mai mulți medici din Neamț. Ar fi vorba de două doctorițe de familie din rural (dr. Cristina Macovei – Tașca și dr. Adina Alungulesei – Țibucani) dar și de o doctoriță din Piatra-Neamț (dr. Olga Harja) care ar fi lucrat la centrul drive-thru din Piatra-Neamț.
Sursele Vestea spun că în afară de aceste doctotorițe și de asistente care au lucrat la aceste centre, nu este exclus ca ancheta să fie una mult mai mare, să vizeze și alte centre de vaccinare sau cabinete de medici de familie din Neamț. La acest capitol de „ipoteze” se face vorbire și despre Centrul de vaccinare de la Liceul Economic dar și de alte cabinete de medici de familie despre care circulă numeroase legende în spațiul public. Inclusiv legate de „vaccinarea” unor cetățeni români… aflați în străinătate în ziua vaccinării.