S-a spânzurat pentru că l-a lăsat nevasta


Gândul că soția l-a părăsit i-a fost fatal unui bărbat de 49 de ani din satul Traian, comuna Săbăoani, informează Ambulanța Neamț. Bărbatul n-a putut să se obișnuiască cu ideea că a rămas singur iar vineri dimineață a recurs la un gest extrem, punându-și ștreangul de gât. A fost găsit de vecini, câteva ore mai târziu. Echipajul medical chemat la fața locului nu a putut decât să constate decesul.
Și un bătrân de 78 de ani din satul Bodeștii de Jos a ales să încheie socotelile cu viața prin aceeași metodă. Tragedia a avut loc ieri, iar ancheta demarată în acest caz urmează să stabilească motivele care l-au împins pe bărbat să-și ia zilele.

Alex SÎRBU

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns