S-a întors la Cancelaria Prefectului!

Abia instalat Prefect, Vasile Panaite trebuie să şi numească oamenii din Cancelaria Prefectului (un compartiment special unde angajaţii nu sunt funcţionari ci „personal contractual”). Angajaţii respectivi sunt după principiul „Casa Albă”, adică vin odată cu şeful şi pleacă la fel…

Un prim pas a fost făcut şi constă în reîntoarcerea Maricezei Andrei în această structură din Prefectură. În urmă cu câteva zile, aceasta şi-a perfectat transferul, de la CJ (unde lucra ca funcţionar public) la Prefectură. Această modalitate îi va permite acesteia ca, dacă va fi cazul să plece iar din Prefectură, să se întoarcă pe postul pe care rămâne „titulară” în CJ Neamţ.

Mariceza Andrei a mai lucrat în respectivul compartiment, în timpul mandatului de prefect al lui Vlad Angheluţă. Ba, la finele respectivului mandat, aceasta ajunsese şi Director al cancelariei prefectului. Odată cu plecarea lui Angheluţă din Prefectură, au plecat şi cei de la Cancelarie aduşi în mandatul acestuia. După câteva luni, Mariceza a reapărut ca angajată în Palatul Administrativ, dar nu la Prefectură ci la CJ Neamţ, după câştigarea alegerilor locale de către PSD şi validarea lui Ionel Arsene ca preşedinte al administraţiei judeţene.

În afară de studiile SNSPA, Mariceza Andrei s-a arătat şi foarte activă, ca membru al conducerii TSD, participând la diverse activităţi organizate sau susţinute de tineretul social-democrat din Neamţ.

D.V. – sursa foto: facebook (Mariceza Andrei)

3 thoughts on “S-a întors la Cancelaria Prefectului!

  1. o somitate in materie dlor – noi bieti muritori ei cu tichie de margaritar

Lasă un răspuns