A.S.I.A. fiscal-bugetară / Dacă e joi, e Şerban Strătilă

Nici nu s-a terminat bine scandalul Codurilor penale, că alte două „bombe” au monopolizat spațiul mediatic: știrea despre așa-zisa „naționalizare” a pensiilor private și informația cu privire la intenția guvernului de a revoluționa sistemul de impozitare al persoanelor fizice.

Bineînțeles, este vorba de subiecte foarte importante și sensibile  care nu au fost, din păcate, abordate corect și profesionist în ultimii ani.

În primul rând, cred că afirmația gen „breaking news” despre intenția de „naționalizare” a pensiilor „private” este în mod vădit manipulatoare. Nu e vorba de pensii private (  pilonul III) , ci de partea administrată privat  din contribuția obligatorie la fondul de pensii. Mai pe românește, dacă s-ar lua măsura suspendării temporare a plăților către „Pilonul II”, nimănui nu i s-ar „naționaliza” nimic , ci pur și simplu întreaga contribuție s-ar vira  la bugetul public de pensii.

Evident, cei care țipă cel mai tare la vederea acestui „drob de sare” financiar sunt tocmai cei care administrează șmecherește fondurile de pensii obligatorii. Spun „șmecherește” fiindcă aceștia  beneficiază de o lege extrem de favorabilă prin care încasează comisioane grase fără a avea nicio obligație legală de a produce plus-valoare pentru cotizanți. Sigur, și cotizanții ar putea pierde beneficiile (ipotetice) ale administrării private, dar cred că e corect să discutăm lucrurile pe o bază reală și nu pentru audiență sau beneficii politicianiste.

Personal,  nu cred că este bine să se ia măsura suspendării plăților pentru partea privată de administrare a pensiilor, dar aceasta poate să fie la un moment dat o necesitate. S-a făcut și în alte țări  ( de exemplu Ungaria), fără să se întâmple nicio nenorocire! Dacă a existat o astfel de intenție la nivel guvernamental cred că a fost foarte prost gestionată la nivel mediatic. Era mult mai bine să se provoace o dezbatere  pe baza rezultatelor asupra administrării  private de până acum, fiindcă eu cred că sunt multe lucruri de pus la punct. Poate că nu e târziu să se facă asta  și sper că cineva se va decide să ia taurul de coarne…

Un al doilea subiect de impact este intenția de schimbare a sistemului de impozitare a persoanelor fizice. Sistemul cotei unice a produs mari inegalități  și , de aceea, impozitarea progresivă este o necesitate, dincolo de disputele politicianiste „stânga-dreapta”. În primul rând e un act de justiție socială (chiar dacă firav) și ar putea însemna o așezare pe baze mai corecte a societății noastre, cu condiția instituirii  unui sistem coerent de deduceri fiscale.

Dar cum „drumul spre iad e pavat cu intenții bune”, și această inițiativă – lăudabilă în opinia mea – riscă să intre într-o zonă a ridicolului și senzaționalului ieftin. Responsabili  pentru această situație sunt în primul rând demnitarii care au lansat în spațiul public informații contradictorii și incomplete, dar și jurnaliștii și „analiștii” care se pricep la toate și nimic și ne intoxică  cu tot felul de istericale pe la posturile TV.

Sper ca în perioada următoare diriguitorii noștri să înteleagă că o comunicare eficientă înseamnă mai mult decât a picta flipchart-uri și a angaja o știristă pe post de „purtător de vorbe”.

E necesară o dezbatere reală, cu toate forțele politice și toți actorii interesați, fiindcă o astfel de revoluție fiscală trebuie asumată de toți și nu trebuie să fie o povară administrativă pentru nimeni.

Un sistem modern, simplu și eficient de impozitare a persoanelor fizice ar putea aduce beneficii imense și bugetului de stat și societății în ansamblu dacă ar fi implementat cu răspundere și rigoare.

Altfel, dacă ne uităm la declarațiile recente ale unor demnitari, ne-am putea trezi cu ceva  ilustrat foarte plastic de versurile unui hit al formației A.S.I.A. :„Tu ai banii, eu am anii/ Suntem ca americanii/ Să vedem, să vedem, să vedem/ Ce-o să iasă”?!!!

Şerban STRĂTILĂ

 

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns