Ruşine Jandarmeriei şi Poliţiei Române! La Pungeşti a fost o nouă „Piaţă a Universităţii” călcată în picioare de forţele de ordine!

După 26 de ani, Iliescu ar putea fi judecat pentru instigarea la călcarea în picioare a românilor. Atunci, în Piaţa Universităţii, Armata a refuzat să intre în forţă în manifestanţi, aşa cum făcuse în decembrie 1989.

După 23 ani, instituţiile de forţă ale statului – Jandarmeria şi Poliţia – au fost aruncate brutal asupra oamenilor. A unor oameni care – aşa cum îi ducea capul pe ei – îşi apărau, în felul lor, pământul.

Jandarmi costumaţi ca nişte Robocopi pun mâna, lovesc, imobilizează, folosesc forţa împotriva unor bătrîni, a femeilor, a unor adolescenţi. Chiar a unui preot.
Imaginile de mai jos sunt grăitoare:

Jandarmii folosesc forţa, reţin civili care sunt duşi şi anchetaţi la Poliţie. Unii au fost amendaţi, alţi oameni au fost chiar judecaţi.

Jandarmerie, Poliţie, Parchet, folosite de Guvernul României (premier Victor Ponta) împotriva poporului pe care militarii de mai sus au jurat să-l apere.

Întreaga istorie, necoafată, a Rezistenţei de la Pungeşti poate fi citită AICI!

Iliescu a făcut curat în Piaţa Universităţii cu mineri înarmaţi cu bâte şi lanţuri. „Nepotul” său politic, Victor Ponta s-a perfecţionat.
Aşa cum abia acum vor răspunde unii pentru atrocităţile din Piaţa Universităţii, poate va veni timpul socotelii şi pentru nemernicia de la Pungeşti.

Rusine Jandarmeriei, ruşine Poliţiei Române! Ruşine responsabililor politici şi comandanţilor care au trimis trupe înarmate împotriva propriului popor!

D.V.

Nota Bene: daca nu ati putut urmari filmarea, uitati cateva secvente in capturi foto:

cop pungesti