Rusine, Cristian Mihalcea! Mizerie de campanie: Trucaje și insinuări erotice!


Campania electorală din județul Neamț a ajuns la „level mizerie profundă”. O probează și postarea făcută azi de consilierul local de Piatra Neamț, Cristian Mihalcea (PSD) conține un atac de cea mai joasă speță la adresa liberalei Mihaela Isciuc (consilier județean, mai nou inspector la ISCTR).

Împănată cu două imagini care par trucaje (Isciuc într-o ținută care amintește de spațiul asiatic și Isciuc în costumație de polițistă sexy) și cu un text care vorbește despre drumuri făcute de aceasta în Japonia și mulți bani câștigați, mesajul lui Mihalcea insinuează că respectiva ar fi o „prestatoare sexi”.

Publicăm mai jos printscreenuri după mesajul consilierului PSD de Piatra Neamț pentru că și copy-paste-ul după un text scris tot mai are un pic de orgoliu…

Stilul trucajelor și anumite clisee din mesaj îl fac pe acesta foarte asemănător cu postările grupului de exaltați care își zic „Anonymous Piatra Neamț” (site si pagini facebook) și care, fix cu același tip de atacuri, îi iau la țintă pe adversarii politici ai lui Arsene și Soroceanu, nefiind iertați nici jurnaliștii care „și-au permis” să aibă articole critice la adresa celor doi. Pentru a încerca să păcălească, „Anonimoșii” au avut și câteva atacuri (similare cu cel de mai sus) și la adresa unor femei din PSD dar și câteva pseudo-critic la adresa lui Arsene, care începeau aparent agresiv și se terminau cu … „drumul lui Arsene”.

Revenind la consilierul local Mihalcea (șef la Gara Piatra Neamț și consilier local care ia indemnizații din bani publici și a jurat să aere valori și principii), spunem cu ironie că probabil că doamnele/domnișoarele din viața lui (ne referim strict la familie) sunt probabil foarte mândre de astfel de abordări cu care el defilează pe internet.
Subliniem: e vorba de fond de niște acuzații, foarte urâte, fără nicio probă, susținute doar cu insinuări gen „de la bodega de lângă gară”.

Tot din strategia PSD Neamț: ieri, mai mulți activiști PSD au postat un alt montaj grafic: pe o poză selfie cu mai mulți liberali au scris numele și funcțiile ocupate de respectivii lipind și un mesaj care vorbea despre numiri politice și incompetență. Printre liberalii respectivi era și Gabriela Banu, fost inspector general adjunct (numită în vremea Guvernului Ponta USL), actualmente director CCD.
Da, numirile politice (acolo unde nu e cazul) sunt o plagă a actualului sistem, dar să dea mesaje moralizatoare pe acest subiect și să o încondeieze pe Banu (recunoscută totusi ca profesionist in domeniul managementului educațional) unii care fac parte din PSD și îl au ca șef pe Ionel Arsene (care a numit pe Andrușcă ministru, sau pe Micu director la Spital, sau pe Soroceanu director adjunct la… Muzeu) asta chiar e ipocrizie maximă…

Iar dacă strategia și campania PSD de la Neamț a ajuns să fie gestionată și condusă după modelul unor „anonimoși”, e iar un detaliu care arată nu doar o doză de disperare ci, probabil, în timp, va aduce și alte informații interesante…

D.V.

One thought on “Rusine, Cristian Mihalcea! Mizerie de campanie: Trucaje și insinuări erotice!

  1. Acest personaj este din regnul nevertebratelor , executa orbeste ordinele jupanului ,AGA man habarnist care voteaza destituiri chiar daca este mult inferior profesional celor pe care-i contesta (la ordin fireste) insa exceleaza la lipit afise.
    Verificati cum a ajuns sotioara lui salariata la CJ (ca la privat era cam greu ) poate a fost trafic de influenta….?!

Lasă un răspuns