Roman: Copilă de 15 ani, salvată din lacul din Parcul Municipal


O adolescentă de 15 ani din Roman a ajuns ieri la spital, după ce s-a aventurat pe lacul din parcul municipal, informează ISU Neamț. Potrivit unor informații venite pe surse, fata, care era însoțită de o soră de-a ei mai mică și de o altă copilă ar fi vrut să ajungă pe insulița de la mijlocul lacului – unde se poate ajunge atunci când apa este înghețată – însă pelicula de gheață a cedat iar adolescenta a căzut în apă, până la brâu. Câțiva martori care erau în trecere și au asistat la toată scena au sunat alertat imediat autoritățile.
La locul intervenției s-au deplasat 4 subofițeri cu o autospecială din cadrul Detașamentului de pompieri Roman. Cum pelicula de gheață era foarte subțire, unul din pompieri, ținut în corzi de colegii de la mal, a reușit să parcurgă târâș pe burtă distnța de 10-15 metri de la mal până la fată, pe care a scos-o din apă și a adus-o la mal”, a declarat responsabilul de relații publice al ISU Neamț.
Tânăra a ajuns pe mâna medicilor romașcani cu o ușoară hipotermie, dar în afara oricărui pericol.

Alex SÎRBU

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns