Rocadă în supra-conducerea Spitalului Județean! Pleacă Bărbuleț, intră în joc Chiței!

Supra-conducerea Spitalului Județean (Consiliul de Administrație) suferă de săptămâna viitoare o schimbare importantă – pleacă Andrei Bărbuleț (consilier la Cabinet Președinte CJ) și intră în horă Cătălin Chiței  (administrator public al județului).

Informația ajunsă pe surse la Vestea a fost confirmată de ambii slujbași de la CJ Neamț. Rămâne de văzut dacă Chiței va prelua chiar funcția din CA, mai ales cea de președinte CA (analiză pe incompatibilitate) dar cert este că acesta va fi omul de la CJ care se va ocupa direct de Spital, adică omul lui Arsene plantat în coasta (sau deasupra) directorului.

Bărbuleț este conștient că plecarea sa din funcție va fi o veste bună pentru unii angajați cu care s-a tamponat în ultima perioadă. „Am avut vineri o discu’ie cu domnul pre;edinte Arsene. Eu intru în concediu de odihnă până în luna ianuarie, am și o problemă de sănătate de care trebuie să mă ocup urgent și am zis că așa ar fi corect, să renunț la această însărcinare cu spitalul. Domnul președinte a fost de acord”, a confirmat Bărbuleț pontul ajuns la Vestea. De aici urmează procedura clasică, el fiind reprezentantul CJ în CA, un proiect de hotărâre prin care va fi schimbat cu altcineva.

Chiței nu e convins încă dacă va ajunge chiar președintele CA (ca să nu fie motiv de dat cu subsemnatul la ANI) dar funcția lui actuală și o delegație din partea președintelui CJ (cu sau fără nominalizare în CA) sunt suficiente pentru a i se conferi statutul de „ochii și urechile Regelui” la Spital.

Mesajul lui Bărbuleț pentru cel ce îi urmează se referă la rezolvarea multitudinii de probleme din spital, la sprijinirea directorului Codruț Munteanu, la rezolvarea investițiilor și a problemelor generate. „Toate acestea au ca țintă servicii mai bune pentru pacient”, spune Bărbuleț.

De partea cealaltă, Chiței este convins că Spitalul este o provocare, oricum ai privi lucrurile. „Evident că nu voi interfera pe partea medicală, acolo e treaba conducerii executive, a managerului și a directorului medical care sunt de meserie medici. Pe mine mă va interesa să deblocăm investițiile – și am în calcul și problema cu Pediatria dar și Blocul Operator de la Nefromed – să îmbunătățim funcționarea internă în diverse compartimente dar și între acestea”, a spus în esență Chiței.

Drept este că nu va fi ușor nici pentru Chiței cum nu a fost nici pentru Bărbuleț. Pentru că astfel de „civili” trimiși de un „Rege” politic în spital este privit cu maximă rezervă. Casta medicală e una aparte, știința de carte face casă bună cu un anume orgoliu profesional bine dimensionat, iar orice „microb străin” este privit mai oblic decât o infecție intraspitalicească. Iar când „străinul de la CJ” mai intră și în contondențe verbale cu unii medici (fiecare din părți spunând că are dreptate și că se gândește la binele pacientului), este evident că războiul subteran este mai mult decât interesant.

Ambele personaje contactate de Vestea – și Bărbuleț și Chiței – au reacționat mai întâi cu surprindere. Gen „știți deja?”. Surpriza plăcută a fost că amândoi au răspuns prompt la întrebări chiar dacă cu precauția necesară, fapt care arată că directiva de la vârful CJ-PSD „nu stați de vorbă cu presa ostilă” e nu doar discutabil[ ci și… (rămâne la aprecierea fiecărui cititor să completeze spațiul punctat).

Și dacă motivul real al schimbării lui Bărbuleț rămâne în ceață, probabil că lămuririle vor fi aduse peste ani. În eventuale Memorii. În care unii medici vor povesti cum „se rățoia la noi copchilul ăla cu barbă trimis de Arsene la Spital”, iar Bărbuleț va relata despre reclamațiile primite la adresa unor medici și cum încercarea lui de a lămuri niște lucruri într-un anume fel a dus la extirparea sa din sistem…

Vom reveni, că doar nu așteptăm Memoriile…

Daniel VINCA

Nota Bene – Surse neoficiale spun că lui Bărbuleț i s-ar putea trage „extirparea” și de la Gala Ambasadorilor care ar fi putut fi picătura care a umplut paharul. Nu știm dacă e așa sau nu, dar, cum am mai spus deja, evenimentul respectiv este cu siguranță unul perfectibil. Iar la ce se vede din afară, cel mai mare microb al Galei – politizarea, apropo de doi primari în Gală, amândoi PSD dar și de alte detalii aflate în Zodia Trandafirilor – nu ar fi imputabil doar acestuia.
Dacă e așa, Bărbuleț își merită soarta: așa pățești când ții musai să fii moț la un eveniment care, pe detalii foarte importante, e gestionat/manipulat de alții…

 

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns