RMN-ul de la Spitalul Judeţean a fost dat în funcţiune!

Noul aparat RMN al Spitalului Judeţean Neamţ a fost dat în funcţiune, de serviciile acestuia urmând a beneficia atât pacienţii internaţi în această unitate sanitară dar şi cei cu trimiteri din sistemul privat medical.

„Un proiect important pentru mine s-a materializat! Noul aparat RMN a fost pus în funcțiune la Spitalul Județean Neamț.
Am făcut tot ce mi-a stat în putere pentru ca acest echipament de ultimă generație să ajungă la cel mai mare spital din județ. A fost deja instalat și pacienții beneficiază acum de investigații de specialitate fără a mai fi transportați cu ambulanța în alte locuri.
Spitalul Județean, aflat în coordonarea unui bun manager, cum este dr. Codruț Munteanu, are specialiștii necesari, cu competențe în diagnosticul imagistic pe care îl oferă acest aparat. În perioada următoare, se va pune la punct procedura prin care și nemțenii cu recomandări din mediul privat vor putea beneficia de serviciile noului RMN.
Nu doresc, totuși, ca astfel de echipamente să aibă prea mulți pacienți, fiindcă vreau ca nemțenii să fie sănătoși! Cu toate acestea, când au nevoie, obiectivul meu și al echipei de la Consiliul Județean este ca oamenii să beneficieze de servicii medicale de calitate”, a anunţat Ionel Arsene, preşedintele CJ Neamţ.

Aparatul este asigurat printr-o finanţare a Ministerului Sănătăţii. RMN-ul a ajuns la Spitalul Județean la începutul lunii decembrie și, în timpul scurs până acum au fost rezolvate problemele care au ținut de ansamblarea lui și de amenajarea spațiului în care funcționează.

D.V.

One thought on “RMN-ul de la Spitalul Judeţean a fost dat în funcţiune!

  1. Cei 2 din poza sunt paznicii? Chiar s-a externalizat serviciul de paza ?

Comments are closed.