Rezultate finale Roman: Primar, PNL! Consilieri: PNL 8, PSD 6, USR 4, Teo Baciu 2, Pro România 1. Gargaragiul Cazan – 0!


Noul primar de Roman este liberalul Leonard Achiriloaei, un nou edil ales pe principiul „Garantat de Leoreanu”, cu 5604 voturi. Al doilea clasat este PSD-istul Viorel Stan, cu 4865 de voturi, un scor surprinzător de bun în condițiile în care acesta a fost nominalizat drept candidat ca un fel de „manta de ploaie”, după ce Ionel Arsene (președintele PSD Neamț) riscase inițial de aiurea cu ex-primarul Lucian Micu, cel care avea interdicție de la ICCJ să mai candideze (fiind incompatibil).
USR-istul Sanson a confirmat, cu un loc 3 de pe care intră și cu un pachet de consilieri în CL.
Mai jos, tabloul voturilor obținute de candidații pentru funcția de primar:

Mandatele de primar vor merge: 8 la PNL, 6 la PSD, 4 la USR, 2 la Împreună pentru Moldova (romașcanii spun Partidul Teo Baciu pentru că, real organizatoric, PIM nu există la Neamț) și 1 la Pro România.

Din compararea cifrelor de mai sus (candidat-partid) se observă mici diferențe, cele care spun care candidat a fost peste sau sub partid. Scorul politic mai mic obținut de PSD decât Viorel Stan confirmă ipoteza că tot circul cu Lucian Micu a fugărit, în fapt, voturi de la PSD. Tot voturi mai multe decât formațiunile politice au obținut Samson de la USR-Plus, Baciu de la IPM, Cazan PMP.
Sub partidele lor s-au clasat Achiriloei de la PNL și Barcan de la Pro România.

Cea mai mare diferență ca procent în minus dintre votul politic la CL și candidatul pentru Primărie este consemnată în dreptul lui Barcan de la Pro România (904 la 423). Adică candidatul a scos sub 50 la sută față de partid, ceea ce înseamnă fie că e vorba de un candidat foarte slab (pe care fanii lui Ponta, Harbuc, Arcan au vrut să-l penalizeze), fie că la Roman a fost un mare blat cu aceste voturi (candidații și cei apropiați lui au votat pe altul).

Un eșec usturător a înregistrat (mai ales că e vorba de urban) și PMP, candidatul Sorin Cazan reușind din nou să privească de pe din afară Consiliul Local. Este un moment clar care arată că partidele nu trebuie să mai meargă pe mâna perdanților de profesie, chiar dacă e vorba de gargaragii patentați.

D.V.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns