Revoluţia Mărţişorului la Roman! Nu tarabe, corturi şi prelate sorcovă, da căsuţe!

Primarul de Roman, Lucian Micu anunţă o schimbarea a comerţului de sezon de la începutul lunii martie. Micu anunţă renunţarea la imaginea tip „sorcovă” (cu standuri, tarabe, prelate şi nailoane după cum îi tună fiecărui comerciant) şi folosirea căsuţelor cu design unitar folosite deja, anterior, la diferite târguri sau evenimente.

„Ne apropiem de luna mărțișorului și am luat decizia de a schimba modul de a se efectua comerțul cu aceste simboluri ce vestesc venirea primăverii. Dacă în anii anteriori le-am permis comercianților să-și pună tarabele și corturile în zona Casei de Cultură, acum îmi doresc să le oferim și vânzătorilor, dar și cumpărătorilor condiții mai moderne pentru a se bucura de tradiția mărțișoarelor. Astfel, le vom pune la dispoziție comercianților, la un preț accesibil, căsuțele din lemn pe care le folosim pentru diferite târguri. În acest fel, vom avea parte de un comerț civilizat, modern și vom scăpa de imaginea acelor tarabe improvizate, acoperite de folii din plastic sau hârtie. Târgul de Mărțișor se va desfășura în principiu, funcție de solicitări, în perioada 21 februarie – 8 martie, în Piața Roman Vodă”, spune primarul Micu, într-un mesaj transmis în atenţia romaşcanilor

D.B.