Revelion în uniforme, halate, salopete! Ei sărbătoresc intrarea în 2018 la locul de muncă!

Majoritatea românilor se pregătesc, la această oră (21,50, în seara de 31 decembrie 2017) de intrarea în Noul An. Au ajuns ]n restaurante, costumaţi la 4 ace sau se pregătesc să coboare din camerele de prin hoteluri, moteluri, pensiuni, unde au cumpărat pachete turistice de câteva zile în sălile în care are loc marea petrecere. Ori s-au strâns în familii lărgite, cu inevitabilele platouri cu salată boeuf, sărmăluţe şi afumături pregătite de gazdă (ori aduse în portbagaj, la schimb de experienţă)…

Există însă la această oră în Neamţ sute şi sute de oameni care nu vor petrece Revelionul alături de rude sau prieteni. Nici în costume, nici în rochii de seară, nici la cravată sau papion, nici cu pantofi cu toc sau cu şliţul aşezat strategic pe coapsă… Sunt cei care, la ora cand ceasul va bate prima secundă a Noului An sunt costumaţi în uniforme, salopete, halate etc.

În sistemul de stat sunt cei din Sănătate (de serviciu la spitale, la Ambulanţe) sau din Ordinea Publică (Jandarmi, Poliţie Naţională, Poliţie Locală) sau din alte instituţii de intervenţie (ISU, Salvamont, SMURD etc), de la Armată, la hidrocentrale, în alte puncte în care nu poţi pune lacătul pe uşă şi să pleci acasă.

În sistemul privat sunt cei care la această oră sunt la job în benzinăriile cu program non-stop, agenţii de pază de la obiectivele unde paza e asigurată 24 de ore sau cei de pe maşinile de intervenţie sau angajaíi din alte posturi unde, de asemenea, se lucrează la această oră.

Mai mult, în această noapte sunt oameni care muncesc special de Revelion, cum ar fi cei care se ocupă de buna derulare a spectacolelor care au loc în orase (scenă, sunet, pirotehnişti pentru jocurile de artificii).

Iar numărul celor pomeniţi mai sus cunoaşte o dublare prin adăugarea celor care abia au ajuns în case (au ieşit din schimb) sau chiar o triplare, dacă îi luăm în calcul şi pe cei care vor intra dimineaţă de serviciu, deci în seara asta vor sărbători doar simbolic.

D.V.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns