Revanșard maghiar despre recursul procesului pentru Cheile Bicazului: „Atenție, să nu fie un nou Trianon!”

Un cunoscut politician local etnic maghiar din Gheorghieni avertizează autoritățile UDRM din județul Harghita și din orașul Gheorghieni să fie foarte atente la recursul procesului pentru Cheile Bicazului (câștigat în primă instanță de Gheorghieni-Harghita), concluzionând că o decizie contrară (în favoarea județului Neamț) ar fi „un nou Trianon”.

Consilierul local (fost candidat de primar) Bajkó László a postat ieri, 5 iunie (a doua zi după 4 iunie, ziua semnării Tratatului de la Trianon, care recunoștea revenirea Transilvaniei la România) un mesaj cu un link la un articol și o fotografie cu Cheile Bicazului, mesajul lui având titlul <<Pentru marșul durerii de ieri – vacanța>>.

Iar mesajul lui Bajkó László postat în limba maghiară este următorul:

<<A tegnapi gyász – ünnep margójára.
A Hargita – Neamt megyei határvita elsőfoki határozata 2019 ben Hargita megye javára döntött. Az űgynek még nincs vége. Remélem ,hogy Hargita megye és Gyergyószentmiklós illetékesei kellően kezelik továbbra is a problémát ,annak érdekében ,hogy NE LEGYÜNK TANÚI egy újabb , a Trianonihoz hasonló döntésnek amely értelmébe a gyergyóiak több száz éves tulajdonát elbírtokolják illetéktelenek>>.

O traducere aproximativă sună astfel:

<<Pentru marșul durerii de ieri – vacanța.
Decizia din prima instanță a litigiului asupra frontierei județului Harghita-Neamț a fost în 2019 în favoarea județului Harghita. Atenție, încă nu s-a terminat. Sper că autoritățile județului Harghita și Gheorghieni vor continua să rezolve problema în mod adecvat, astfel încât să nu asistăm la o altă decizie similară cu Trianon, pentru ca proprietatea de sute de ani să fie autorizată în favoarea copiilor noștri>>.

Bajkó László este consilier local la Gheorghieni dar nu pe lista UDMR, ci pe lista POL (Partidul Oamenilor Liberi), pentru care a și candidat în 2016 (fără succes) la funcția de primar. POL este un partid cu organizații locale mai ales în Ardeal, înființat de un fost liberal (Dan Masca). În județele Har-Cov, practic POL aparține unor etnici maghiari care afișează o politică plasată între cea așa-zis moderată a UDMR și cea extremistă a PCM (Partidul Civic Maghiar).

În luările sale de poziție, Bajkó László este un promotor fervent al „valorilor Ținutului Secuiesc” și al autonomiei acestei zone. Om de afaceri, Bajkó înființase la un moment dat o Fabrică de sarmale dar a precizat obsesiv în toate declarațiile că este vorba de „sarmale după o rețetă secuiască”.

Același politician a înființat prin intermediul unui ONG o formațiune numită <<Paza Civilă>>. Sub pretextul păzirii terenurilor private, sunt organizate patrule și gărzi care amintesc de structurile paramilitare, „Noi nu suntem nicio autoritate. Suntem civili şi o să rămânem civili, noi încercăm să facem un pod între locuitori şi oamenii de ordine.”, spunea Bajko Laszlo, preşedintele Asociaţiei Paza Civilă, justificând organizația creată care are uniforme foarte asemănătoare cu cele ale Jandarmeriei Române.

Daniel VINCA


Comentarii Facebook

Lasă un răspuns