Reținuți după ce au încălcat ordinele de protecție


Doi bărbați au fost rețiuți ieri de oamenii legii, după ce au încălcat ordinele de protecție emise de instanță, informează responsabilul de relații publice al IPJ Neamț. Primul a picat în plasa polițiștilor un individ de 33 de ani din Războieni, bănuit de amennințare, distrugere și nerespectarea hotărârii judecătorești în formă continuată.
Acesta este cercetat pentru faptul că în noaptea de 10 spre 11 aprilie ar fi incendiat un autoturism parcat pe drumul județean, după ce anterior și-ar fi amenințat soția. Totodată, polițiștii au constatat că față de bărbat era emis de către Judecătoria Piatra Neamț un mandat de ordin de protecție, pe care l-a încălcat în momentul în care s-a apropiat de femeie și de locuința acesteia”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.
Cel de-al doilea invidit reținut de oamenii legii este un pietrean în vârstă de 40 de ani, care avea interdicția de a lua legătura cu membrii familiei. Cum n-a ținut cont de acest lucru, încălcând în mod repetat decizia judecătorilor, a fost dus în arestul IPJ Neamț.
Ambii bărbați urmează sî fie duși astăzi în fața instanței, care urmează să decidă dacă primul rămâne după gratii pentru 30 de zile și ce măsură va lua pentru cel de-al doilea.

Alex SÎRBU

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns