Reţinuţi după 10 zile de când au intrat peste oameni în casă

fetita jefuita

Doi complici ai tâlharului de 17 ani care s-a răzbunat pe un alt tânăr care nu l-a lăsat să jefuiască două fetiţe de 8, respectiv 9 ani, au ajuns, în sfârşit, după gratii.
Poliţia Neamţ a comunicat azi că i-a reţinut pe cei doi barbaţi care sunt şi ei cercetaţi pentru fapte foarte grave (de distrugere, violare de domiciliu,lovire sau alte violențe), urmând să-I ducă la Parchet cu propunerea de arestare preventive.

Din comunicatul de mai jos se poate reţine distanţa în timp: faptele au fost comise pe data de 5 ianuarie iar derbedeii ajung în faţa procurorului abia pe data de 16 ianuarie. De ce? O fi durat ancheta, or fi fost greu de prins sau poate m[car un sâmbure de adevăr din ce vorbeşte lumea prin Târgu Neamţ cu privire la grija unor poliţişti de a nu-i deranja prea mult pe unii rromi violenţi?

Daniel VINCA

Comunicat Poliţia Neamţ / Reținuți pentru distrugere, violare de domiciliu și lovire sau alte violențe

În cauza privind evenimentului din data de 05.01.2015,  când mai multe persoane au spart geamurile unei locuințe situată pe str. Cuza Vodă din Târgu Neamț şi pătruns în interior unde au lovit cu pumnii proprietarii, ieri, polițiștii au reținut pentru 24 de ore, două dintre persoanele care au participat la săvârșirea infracțiunilor de distrugere, violare de domiciliu,lovire sau alte violențe și care se sustrăgeau cercetărilor.

În urma activităților desfășurate de către polițiști, s-a reușit probarea activității infracționale a doi bărbați de 43 și 26 de ani, din  Dumbrava Roșie și Vânători, care în data de 05.01.2014, împreună cu un tânăr de 17 ani s-au deplasat la locuinţa persoanei vătămate și au distrus geamurile locuinţei, după care au pătruns în interior, unde au lovit cu pumnii partea vătămată, un tânăr de 20 de ani, provocându-i leziuni. Extinzându-se cercetările, polițiștii au stabilit că în aceeași zi, în jurul orei 17.30, tânărul de 17 ani, ar fi acostat pe strada Cuza Vodă din Târgu Neamț două minore  de 8 și 9 ani, pe care le-ar fi amenințat și le-ar fi deposedat de o sumă de bani, fapt surprins de către tânărul de 20 de ani, care a încercat să intervină pentru a le fi înapoiată minorelor suma de bani.

Tânărul de 17 ani a fost reținut în data de 05.01.2015, de către polițiști, iar instanța de judecată a luat măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.

Totodată, cei doi bărbați urmează să fie prezentați, astăzi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Neamţ cu propunere de arestare preventivă.