Un suspect de comiterea unor fapte de tâlhărie realizate prin smulgerea bijuteriilor de la gâtul femeilor a ajuns unde îi este locul: după gratii. Reclamaţia unei romaşcane de acum câteva zile a dat roade, tâlharul de 21 de ani fiind capturat după două zile.
“În ziua de 2.09.2014, lucrători din cadrul Poliției municipiului Roman au identificat și depistat un bărbat de 21 ani din Roman, suspect în cazul unei reclamații de tâlhărie comise la data de 30 august a.c., pe strada M. Eminescu din municipiu, victima fiind o femeie de 62 ani. În fapt, bărbatul este suspect că a sustras de la gâtul victimei un lanț din aur.
Suspectul a fost reținut pentru 24 ore pe baza de ordonanță de reținere, urmând ca astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman cu propunere de arestare preventivă. Cercetările continua”, se menţionează în comunicatul Poliţiei Neamţ.
vestea.net