Responsabilitate! La Roman, Carrefour a limitat numărul de clienţi! În food-ul de la Mallul Nepi, tot „fără număr”!

Coadă cu sute de persoane care aşteaptă să intre în magazinul Carrefour de la Roman – asta arată imaginea de mai sus, conform explicaţiei celui care a postat-o pe internet.
Din spusele martorilor oculari, supermarketul respectiv a aplicat de la prânz, astăzi, această decizie iar pentru cei care ştiu „desenul” spaţiului comercial în care e magazinul, este clar că sunt la coadă mult mai mulţi romaşcani. Magazinul carrefour e în mijlocul spaţiului comercial, deci coada respectivă continuă pe alţi 50-60 de metri.
Reamintim că de la începutul crizei Coronavirus, administratorii Mallului Nepi de la Piatra Neamţ au refuzat să limiteze numărul de persoane care au acces concomitent în zona de food, care trece lejer de cei 200 invocaţi în directivele CNSU din 8 şi 9 martie, fără aviz DSP. Şi, cu o complicitate greu de înţeles, DSP Neamţ nu a făcut nimic în acest sens.

D.V.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns