Replici Zaharia-Arsene: „Peste 3 ani, unii dintre noi vor fi în libertate, alții nu!”, „Fiecare cu norocul lui!”

Replici memorabile la șadința de azi a Consiliului Județean Neamț, cu trimiteri chiar la faptul că unii sunt în risc major de a-și pierde libertatea, în urma unor ședințe.
Întrerupt mereu de președintele Consiliului Județean într-o scurtă alocuțiunea a sa, consilierul județean Florin Zaharia a punctat acest sabotaj, a arătat că președintele de ședință vorbeste de la microfon peste alții și a trântit o concluzie frontală:
„Trei ani mai sunt până la alegeri. Posibil, la următoarele alegeri, mulți dintre noi să fim în libertate iar unii nu…”.
Arsene a răspuns prompt: „Ei, fiecare cu norocul lui”.

Deși Zaharia nu a pronunțat numele Arsene, este evident că aluzia îl vizează pe președintele CJ Neamț care este judecat în calitate de inculpat în 2 dosare penale (pentru 3 fapte de corupție) și despre care se spune că ar putea fi vizat și de alte dosare penale.

După Zaharia a luat cuvântul (la tribună, de astă dată) consilierul județean Florin Hopșa. Și acesta a fost constant întrerupt de Arsene, un prim motiv fiind iritarea pentru apelativul „Tovarășul Arsene”. „Florin, pentru tine sunt <domnul președinte Arsene>”, a repetat președintele CJ care, pretinzând formulări protocolare vorbea, la rândul său, la pertu…

Mai jos, video de la ședință, iar la minutul 53.35, schimbul de replici Zaharia – Arsene urmat de cel Hopșa – Arsene.

 

D.V.
sursa video – facebook / pagina Consiliul Judetean Neamt

One thought on “Replici Zaharia-Arsene: „Peste 3 ani, unii dintre noi vor fi în libertate, alții nu!”, „Fiecare cu norocul lui!”

  1. ,,Fiecare cu norocul lui ,,?! Da, are dreptate smenarul , dupa cum o lalaie ,,onorata instanta,, chiar ca este ca la 6/49 .
    Pana ce normalul v-a reveni , ,,echipei ,, de urmariti din CJ si paturicilor din zona , le spun hai s….r !

Lasă un răspuns