Replica primarului Achiriloaei pentru deputata Bulai! „Acum o lună au votat și PSD-iștii!”, „Nu facem spoială ca Arsene la Podul Luțca!”

Criticile aduse de deputata Oana Bulai (PSD) cu privire la faptul că administrația romașcană renunță la o investiție care se dovedește foarte scumpă, primește o replică aplicată de la primarul Leonard Achiriloaei (PNL).
Primarul de Roman amintește un detaliu surprinzător, cum că în urmă cu o lună chiar și aleșii PSD din CL au votat pentru nealocarea acestor bani care ar periclita (prin noua sumă) cofinanțarea pentru toate celelalte proiecte aflate în derulare și, evident, nu ratează șansa de a aminti social-democratei de „mărețele realizări marca Arsene” (pod prăbușit la Luțca, spital-fake la Lețcani, incendiul de la Spitalul Județean etc). <O doamnă deputat, trimisa lui Ionel Arsene să păstorească organizația PSD Roman, dupa ce că nu a trecut niciodată în mandatul dumneaei pe la Primăria Roman, pentru a-și oferi suportul sau pentru a se interesa de binele comunității, așa cum au făcut alți parlamentari, a început să aibă „păreri” despre cum se face administrația locală. Înțelegem nevoia bruscă a doamnei de la PSD de a capitaliza electoral în lupta internă de partid, pentru a prelua funcția de președinte PSD Neamț, după condamnarea în penal a domnului Ionel Arsene și apariția unui vid de putere, dar puțină decență nu strică nimănui!
Proiectul care a stârnit interesul doamnei deputat este: „Reabilitarea şi modernizarea clădirilor cu destinaţie socială pentru populaţia cartierului urban defavorizat – Zona Fabricii”, care ajuns la valoarea totală de aproximativ 9,8 milioane de euro, din care bugetul local trebuia să aloce aproximativ 6,2 milioane de euro! O sumă imensă, în condițiile în care TOATE celelalte 11 proiecte (4 unități școlare, spital, drumuri, gradinită, centrul multicultural „Unirea”, iluminat public), la un loc, necesită finanțare sub suma care ar fi trebuit cheltuită de romașcani doar pentru proiectul din Zona Fabricii. Mai mult, administrația locală investește în locuințe sociale, componentă importantă, dar o face în condiții fezabile de cost, de exemplu, o unitate locativă din cele 56 care vor fi finalizate în acest an pe strada Islazului implicând cheltuieli de aproape 2 ori mai mici!
Administrația locală a ales să prioritizeze și să nu supună riscului financiar celelalte proiecte mult așteptate de plătitorii de taxe și impozite din oraș. Acest lucru a fost înțeles și asumat inclusiv de consilierii PSD, colegii doamnei deputat, cei care, în urmă cu doar o lună, au votat pentru nealocarea acestor fonduri. Renunțarea la contractul de finanțare era pasul administrativ firesc, legal, pentru a ne păstra posibilitatea de a reaplica pentru fonduri nerabursabile, în viitor, pe costuri actualizate și care să nu arunce în aer bugetul municipiului Roman>, spune primarul.

<Revenind la „păreri”, din păcate, doamna deputat PSD se împiedică în termeni și reușește, în doar câteva rânduri, să intre într-o bulversare totală, confundând „proiectul de finanțare” cu „proiectul tehnic”, „contractul de finanțare” și „contractul de execuție”, ne arată că habar nu are care sunt pașii de parcurs de la idee la implementare într-un proiect de investiții cu fonduri europene și că este ruptă total de realitatea administrativă, economică și legislativă a ultimilor ani. Sigur, ar fi putut să întrebe și ar fi primit toate răspunsurile necesare de la oameni care știu administrație, poate chiar din propriul partid, în care există colegi mai bine pregătiți decât dumneaei, dar ea a preferat să aibă păreri la un nivel care nu face cinste unui parlamentar.
De exemplu, dacă ar fi întrebat, doamna deputat ar fi aflat că în proiectul tehnic, față de documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie (D.A.L.I.), în baza căreia s-a semnat contractul de finanțare, au fost impuse costuri suplimentare, substanțiale, generate de ultimele norme de siguranță la incendiu, pentru a preveni tragedii precum a fost cea de la Spitalul Județean Neamț, administrat de PSD. Noi nu ne jucăm cu viața romașcanilor, indiferent de condiția lor socială.
Costurile implementării proiectului, supuse ultimelor creșteri de preț, normativelor în construcții, legislației, costurilor de relocare, ar fi obligat bugetul local la o cheltuială de 6,2 milioane de euro, peste 61,85% din valoarea investiției. O sumă imensă, necesară până la 31 decembrie 2023 și care, asumată a fi plătită din taxele și impozitele romașcanilor, ar fi pus în pericol celelalte investiții în: spital, școli, drumuri, proiecte sociale, etc>, mai precizează Leonard Achiriloaei.

Edilul romașcan mai adaugă că, până la un nou proiect de reabilitare totală, cu costuri suportabile, administrația locală nu va ignora problemele din acea zonă și îi sugerează deputatei Oana Bulai să dea sfaturi legate de investiții și lui Ionel Arsene, ctitorul podului prăbușit de la Luțca, a spitalului nefuncțional de la Lețcani: <Pentru liniștea doamnei deputat PSD, o informăm asupra faptului că vom interveni în continuare cu reparații și igienizări în zona care pare a fi o prioritate pentru dumneaei, așa cum am făcut și până acum, vom investi eficient în sistematizarea zonei și creșterea calitativă a spațiului locativ, la costuri suportabile pentru ceilalți romașcani.
În încheiere, doresc să precizez că atât eu, cât și colegii mei din Primăria municipiului Roman, ne rezervăm dreptul de a nu primi sfaturi despre proiecte și investiții de la reprezentanta unei echipe PSD pentru care proiect major înseamnă spoiala aruncată pe un pod care s-a prăbușit, la Luțca, imediat după măreața inaugurare sau câteva barăci nefuncționale, supraevaluate și denumite din pix – spital modular, la Lețcani. Pentru sfaturi legate de administrarea unei comunități, vom privi mereu în sus, niciodată în jos!>.

V.N.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.