Replică Angheluţă despre BÂLBA CU AVARIA: „Nu a fost o minciună intenţionată. Apaserv a intervenit abia azi ca să nu lăsăm oamenii fără apă, în week-end”

Directorul Companiei Apaserv, Vlad Angheluţă a reacţionat după articolul de azi din Vestea (Apaserv, în dorul lelii! Minciună: avaria de sâmbătă anunţată ca apărută luni!), recunoscând că subordonaţii săi care transmit informaţii de interes public către cetăţeni au comis-o. „Ne asumăm greşeala de comunicare, este o eroare, nu o minciună intenţionată”, a spus Angheluţă.

Acesta a explicat şi de ce s-a intervenit abia astăzi: „Echipele de intervenţie de la Apaserv au lucrat şi în week-end. Dar a fost vorba şi de o prioritizare – au mai fost şi alte avarii – şi de decizia de a nu interveni până azi ca să nu lăsăm oamenii din acea zonă, fără apă, în week-end. La această oră, avaria a fost rezolvată şi apa este repompată în sistem”.

D.V.

One thought on “Replică Angheluţă despre BÂLBA CU AVARIA: „Nu a fost o minciună intenţionată. Apaserv a intervenit abia azi ca să nu lăsăm oamenii fără apă, în week-end”

Comments are closed.