Reguli noi la încadrarea copiilor în grad de handicap


Părinții copiilor cu dizabilități trebuie să știe că din acest an încadrarea în grad de handicap a acestora se face în baza unor formulare noi, legislația în domeniu suferind o serie de modificări, anunță reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț.
Astfel, prin ordinul nr.1306/1883/2016, care  a fost publicat în  Monitorul  Oficial la sfârșitul lunii decembrie, au fost aprobate noi criterii de încadrare a copiilor cu dizabilităţi în grad de handicap. Odată cu aceste reglementari legislative au fost modificate şi unele formularele tip: fişa de evaluare psihologică, fişa medicală sintetică, fişa psihopedagogică (înlocuind traseul educaţional) şi anexa anchetei sociale –factori de mediu (document nou introdus).  Formularele valabile sunt certificatul medical tip A5  şi ancheta socială.
Pentru  cazurile copiilor cu dizabilităţi ale căror dosare au fost planificate pentru reevaluare în cursul lunii ianuarie 2017 sau urmează să se prezinte pentru încadrare în grad de handicap la Serviciul de evaluare complexă și au completat vechile formulare, este necesară refacerea dosarelor prin completarea pe noile formulare, deoarece nu se  pot primi vechile formulare.
De aceea, reprezentanții legali ai copiilor trebuie să intre cât mai repede în posesia noilor tipizate. Acestea pot fi obținute  de la primăriile de domiciliu, de la sediul DGASPC Neamț sau pot fi descarcate de pe site-ul institutiei, la secțiunea „anunțuri“:  http://www.cjneamt.ro/dgaspcneamt/Anunuri/Forms/AllItems.aspx.
Alte modificări importante ale legislației referitoare la încadrarea în grad de handicap a copiilor sunt: valabilitatea certificatului de încadrarea în grad de handicap pe o perioadă de maximum 24 de luni (față de maximum 12 luni până acum), depunerea dosarului în vederea reevaluării în grad de handicap cu cel puțin 60 de zile înainte de expirarea vechiului certificat (anterior termenul era de 30 de zile), evaluarea la domiciliu a copiilor nedeplasabili.
Totodată, pentru copiii încadrați în gradul de handicap grav cu asistent personal reprezentanții legali vor putea opta la fel ca și adulții fie pentru indemnizația de însoțitor, fie pentru asistent personal. De asemenea, s-au modificat și criteriile medico-sociale de încadrare în grad de handicap. Potrivit noilor reglmentări, gradele de handicap sunt următoarele: ușor – 0 lei buget complementar, mediu – 0 lei buget complementar, accentuat – 79 lei buget complementar, grav – 106 lei buget complementar, grav cu asistent personal  – 106 lei buget complementar
Valoarea indemnizației lunare a însoțitorului persoanei cu handicap sau, după caz, salariul asistentului personal a fost stabilită la 969 lei indemnizație însoțitor/salariu asistent personal. Toți copiii încadrați în grad de handicap, indiferent de grad, primesc până la împlinirea vârstei de 18 ani o alocație lunară de 200 de lei la care se adaugă celelalte drepturi prevăzute de lege.
La finele anului trecut, în evidențele DGASPC Neamț existau existau 2.230 de copii încadrați în grad de handicap, pe parcursul anului anterior fiind eliberate 325 de certificate noi de încadrare în grad de handicap.
Alex SÎRBU

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns