Recomandările ISU pentru furtuni şi vijelii!

Începând din această dimineață, cea mai mare a țării se află sub atenționare de Cod Galben care vizează perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, manifestată prin intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, descărcări electrice, căderi de grindină și cantități de apă însemnate.

De asemenea, meteorologii informează că până joi seara, în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25… 30 l/mp și cu precădere în nord-vestul țării și în zona Carpaților Occidentali pe arii restrânse 50…60 l/mp.

Pentru evitarea producerii unor situații de urgență care pot afecta viața și bunurile, recomandăm cetățenilor ca pe timpul căderilor de grindină sau a descărcărilor electrice, să se adăpostească în locuințe sau alte spații care le asigură protecția și să deconecteze aparatura casnică.

De asemenea, pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autoturismelor se va realiza în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate.

Având în vedere posibilitatea averselor cu căderi semnificative de apă, recomandăm populaţiei din zonele vizate de avertizări să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale.

V.N.

 

 

COMPARTIMENTUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

 

Lasă un răspuns