Real, Piatra Neamț a trecut de rata de infectare de 7 la mie! Raportarea oficială, doar 5,10 la mie!

Cifrele oficiale făcute publice astăzi de Prefectura Neamț (via DSP) relevă o rată de infectare comunitară pe ultimele 14 zile de 5,10 la mia de locuitori.
Acesta este rezultatul raportării celor 578 de cazuri (din care nu fac parte și 46 cazuri din focare) la populația de 113.283 locuitori.
În România nu este însă o noutate că instituțiile statului lucrează cu cifre și repere diferite.
Dacă luăm de bună cifra de 578 și privim spre cea care dă populația municipiului Piatra Neamț, ajungem la ideea de „variabilă”.
Ultimul recensământ oficial al populației din România, cel din 2011, anunța că Piatra Neamț are o populație de… 85.055 de locuitori (cifră oficială publicată de instituțiile statului). Și, dacă vă aduceți aminte procedura, erau inventariați și pietrenii plecați afară, la muncă, pe baza declarațiilor rudelor. Între timp au mai plecat mulți alți pietreni (majoritatea de vârsta a 2-a) iar sporul democrafic este, constant, negativ.
Să zicem că un ușor plus de populație ar putea fi adus de construcția noilor blocuri de locuințe. Dar în niciun caz aceste noi locuințe nu acoperă decât, poate, parțial, minusurile evoluției democrafice. Deci logica spune că în Piatra Neamț nu locuiesc real mai mult de 80.000 de oameni.

Raportând numărul celor 578 de cazuri (pacienți diagnosticați cu Covid în ultimele 14 zile) la această populație de 80.000 de oameni, rezultă că rata reală de infectare ar fi undeva la peste 7,2 la mia de locuitori.
Dacă luăm în calcul și pacienții care au forme ușoare de Covid și care, pentru a evita calvarul unei internări inutile și riscante la Spitalul Județean Neamț, preferă să se trateze acasă, „în secret” (pe baza recomandărilor tot a unor medici), se poate estima că acest indicator se duce lejer spre 10 la mie.

Daniel VINCA

Comentarii Facebook

3 thoughts on “Real, Piatra Neamț a trecut de rata de infectare de 7 la mie! Raportarea oficială, doar 5,10 la mie!

  1. Cifrele acestea sunt irelevante!In Slovacia s-a facut testare in masa si a rezultat un procent de cca 1% de persoane infectate.Bineinteles,in comunitatile mai mari procentul e ceva mai mare, asa ca , in realitate , probabil ca sunt cca 1200-1500 de persoane infectate in Piatra Neamt, in acest moment.Situatia ar putea fi timuta sub control daca s-ar testa masiv si s-ar izola persoanele infectate.In loc sa se faca asta, se cheltuiesc resurse imense pentru amendarea amaratilor care nu poarta masca….

  2. Poate aveti dreptate si suntem vreo 80000. Eu ma indoiesc. Cunosc foarte multi oameni, chiar membrii ai familiei, pe la care nu a trecut nimeni in 2011, la recensamint. Probabil mai sunt si alti cetateni, pe care nu-i cunosc, care au patit la fel.
    Oricum, ca suntem 5 la mie sau 7 nu are importanta. Atata timp cat nu se respecta regulile vom avea parte de astfel de masuri. Pentru ca eu cred ca noi suntem cei care-i incurajam sa i-a astfel de masuri. Poate daca am respecta niste masuri minime de protectie n-ar mai avea motiv de masuri.
    Cat priveste „amendarea amaratilor care nu poarta masca”, nu stiti despre ce vorbiti. Cei care sunt intradevar amarati poarta masca. In saracia lor n-au bani de medici si spitale. Altii sunt cei fara masca, daca ma intelegeti.
    Cat despre amenzi, eu n-am vazut asa ceva in ultimele luni. Folosesc transportul in comun, merg prin piete sau supermarket etc. zilnic, daca e nevoie . Prin microbuze cel putin e ceva de nedescris. Fac 2 drumuri pe zi si la fiecare vad cel putin o persoana fara masca si 2-3 cu ea pusa incorect.

Lasă un răspuns