După ce de zile întregi a evitat / refuzat să aibă o reacţie publică pe subiectul demiterii sale din funcţia de director al Bibliotecii Judeţene Neamţ, scriitorul Adrian Alui Gheorghe a postat transmis în urmă cu o oră un mesaj pe internet în care face propria analiză a situaţiei.
Alui Gheorghe trece în revistă atât CV-ul său literar şi profesional, face şi un bilanţ succint al activităţii sale în fruntea respectivei instituţii. Îşi inventariază şi „traista” ipotetică în care alături de premii, medalii acum găseşte umilinţă. Şi face şi un recurs la o discuţie cu duhovnicul Iustin Pîrvu care vorbea despre rolul „uneltelor” dar ;i la una cu un alt ierarh care spunea că aşa a lăsat Dumnezeu, unde sunt multe mănăstiri să fie şi mulţi draci.

Reacţia lui Adrian Alui Gheorghe, inregral, mai jos:

<<O execuţie?

O execuţie. Politică? Femeia de la secretariat care mi-a înmînat adresa a început să plîngă. Îi era jenă. Cred că asta spune totul despre Provincia noastră. Provincia provinciei. Sau „curul lumii”, după cum a zis Ţuţea. România de azi nu mai vrea să fie o ţară, vrea să fie o boală pentru Europa. Din păcate …! În anul 1989, în 22 decembrie, vorbeam din Balconul Județenei de Partid despre „cea mai lungă noapte”, care a ţinut mai bine de patru decenii. Apoi am scris editorialul pentru primul ziar liber din Neamţ, în „Ceahlăul” din 23 decembrie, 1989, cu titlul „După cea mai lungă noapte”. Am refuzat, apoi, jenantul titlu de revoluţionar. Din 1989 încoace trag şi eu, alături de alţi cîţiva, puţini, comunitatea artistică nemţeană după mine. Colocvii, concursuri, reviste, conferinte, cărţi, premii, recuperări, memorie etc. L-am pus pe Eminescu pe soclu, în 2013. L-am pregătit pe Caragiale pentru 2017. Am inventat strada Aurel Dumitraşcu în Piatra Neamţ. Am trasat „meridianul Ozana” la Tîrgu Neamţ. Am deschis Galeria „Lascăr Vorel”. Am fost un „agitat” cultural. Mă uit în traistă: Meritul Cultural în grad de Cavaler, în grad de Ofiţer mai apoi; apoi cetăţean de onoare al Municipiului Piatra Neamţ. Un doctorat, ca să nu îmi pierd antrenamentul intelectual. Am scris, între timp, vreo treizeci de cărţi; m-am odihnit de poezie scriind proză, apoi m-am odihnit de proză scriind eseu, am luat interviuri ca să îmi ocup timpul. În total: cîteva zeci de mii de pagini scrise. Mă uit din nou în traista artistică: două premii ale Uniunii Scriitorilor din România, luate la vîrf, nu dintre cele care se dau pe sub tejghea; unul pentru poezie, în 2001, altul pentru roman, în 2015. Apoi un premiu al poeţilor din Balcani şi încă vreo treizeci de premii naţionale, luate cu toată încărcătura lor morală. Că în cultură răsplata morală înlocuieşte orice zornăit al banilor. Un fost ministru al culturii, azi europarlamentar, chiar întreba: „Bă, dar cum de staţi voi în cultură, pe salariile astea, înseamnă că sunteţi vicioşi deja …!? Iar viciul se plăteşte!!”
Am considerat, dintotdeauna, că Biblioteca e cel mai autentic templu. De asta am tresărit cînd am citit între aforismele lui Nicolae Iorga: „Războaiele pe lumea asta, de cînd e ea lume, s-au dat în jurul şi împotriva Bibliotecii”. Ce am făcut eu în Biblioteca din Piatra Neamț? I-am dat viaţă …! Mă uit din nou în traista cu trofee: umilinţă.
Am primit oferte să plec la Bucureşti, de cîteva ori, de fiecare dată „la sigur”, cu avantaje materiale. Dar cum să plec? Pe mîna cui să las „spaţiul nemţean”? Am primit o treabă aici, am rămas.
Părintele Iustin Pârvu, cîndva, într-o situaţie de răscruce: „Ăştia care vor să vă facă rău sunt şi ei nişte unelte…! Iarta-i, că nu ţine mult …!”. Sau alt ierarh al zilelor noastre, tot nemţean, încurajator: „Nu fiţi supărat, ţine de soartă. În locurile cu mănăstiri multe, cu biserici multe, e şi mare aglomerare de draci. Şi fojgăiesc ăştia ca şi cum toată lumea ar fi a lor. Dar nu va fi. Dumnezeu ţine în mîna Lui dreapta măsură”. Dacă sunt victimă? Nu am o psihologie de victimă, fiindcă am – ca orice creștin – nădejdea. Acum sunt, poate, victima veleitarismului, a prostiei şi a îngălării provinciale. Recunosc, am luptat de cînd mă ştiu împotriva mediocrității, a nonvalorii, a prostiei, a făcăturii, a imposturii. În Capitală prostia se „disipează”, e spaţiu larg, sunt canale de risipire. În provincie bălteşte pînă devine puturoasă, agresivă.
Am primit mesaje nenumărate de la tineri, în aceste zile. Mulţi dintre ei au descoperit decisiv Biblioteca în anii aceştia. Să fie animați în tot ce fac de credința că şi viitorul şi patria, dar şi adevărul, le aparţin.

Adrian Alui Gheorghe
Piatra Neamţ, 10 mai 2017>>

D. VINCA