Razie anti-drog în club la Târgu Neamț

Acțiune de amploare a polițiștilor, într-un club din Târgu-Neamț. În noaptea de 27 spre 28 august a.c., în intervalul orar 22.00 – 04.00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au desfășurat o acțiune de amploare într-un club din Târgu-Neamț, pe linia prevenirii și combaterii infracționalității stradale, consumului de substanţe psihoactive și asigurarea respectării legii prin prezența activă a polițiștilor.

În activități au fost angrenați peste 30 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, investigații criminale, investigarea criminalității economice, rutieră, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale împreună cu jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.

În acest context, au fost legitimate peste 300 de persoane și verificate 80 de autoturisme, în filtrele rutiere instituite de polițiști.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 25.000 de lei, pentru abateri săvârșite la O.U.G. nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale și O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

De asemenea, polițiștii au ridicat, în vederea confiscării, suma de 1.800 lei, susceptibilă a proveni din activități comerciale ilicite.

Totodată, ca măsură complementară s-a dispus suspendarea activității clubului, pe o perioadă de 30 de zile.

Polițiștii vor continua astfel de acțiuni pentru menținerea unui climat optim de siguranță și descurajarea comiterii unor fapte ilicite.

IPJ

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.