Râșii și ratonii de la Lagărul Zoo Piatra au ajuns la Bucov-Ploiești. Noua casă are o suprafață16 ha, pentru 50 de specii

Doi râși și doi ratoni de la Parcul Zoo Piatra Neamț (care urmează a fi desființat în luna august) au ajuns deja în noua lor „casă”, la Grădina Zoo din Bucov-Ploiești. Practic au fost mutați din cuștile de la Neamț în cuștile de la Prahova, dar condițiile de spațiu sunt net favorabile la Prahova față de „lagărul Zoo” de la Piatra Neamț.
Surse de la fața locului spun că animalele relocate de la Neamț vor beneficia de un spațiu de câteva ori mai mare (chiar de 10 ori) decât cuștile în care au stat la Piatra Neamț.

Astfel, pentru comprație
– Grădina Zoo de la Piatra Neamț are o suprafață totală de 8.000 mp (0,8 ha) și găzduia, până acum, 18 specii.
– Grădina Zoo de la Ploieşti are o suprafață de 160.000 mp (16 ha – echivalentul a 16 terenuri de fotbal de dimensiuni de Liga 1) și găzduiește 50 de specii.

Deci ploieștenii au de 3 ori mai multe specii dar o suprafață a Grădinii Zoologice de 20 de ori mai mare față de Piatra Neamț.

Mai jos, 2 fotografii cu condițiile de cazare pentru urși, în stânga cum era la Piatra Neamț (apropos de cazul ursoaicei Ina), în dreapta cum este la Bucov:

D.V.

Lasă un răspuns