Rarisim! O consilieră locală PSD a demisionat pentru că nu acceptă compromisul!


Supleantul (PSD) Eugen Pătrașcu a depus ieri jurământul de consilier local și astfel grupul PSD din CL Roman a ajuns iar la numărul de 6 mandate (5 PSD și 1 de la partidul cvasi-inexistent PPUSL care a avut liste comune, in alinață cu PSD, la alegerile locale).
Pătrașcu a luat astfel locul lăsat liber, în urmă cu câteva săptămâni de demisia colegei sale de partid, Andreea Broască.
La vremea respectivă – gura lumii slobodă – circulau fel de fel de ipoteze despre cauza demisiei Andreei Broască dar aceasta a lămurit lucrurile prompt și clar, explicînd că nu acceptă ideea de compromis.
Și nu era vorba despre vreun compromis cerut de alții ci de un compromis cu ea însăși, cu principiile sale.
Într-un mesaj transmis public în martie, consiliera PSD explica faptul că renunță la mandatul de ales local pentru că în afară de ceea ce făcea până atunci (manager și kinetoterapeut) trebuie să se ocupe de noi afaceri, în urma decesului mamei sale.
Conștientă că reașezarea activității sale private nu îi va permite (cel puțin în primele luni) să trateze cu maximă atenție temele administrative din CL, Andreea Broască a preferat să-și asume, printr-o decizie personală rarisimă, demisia din funcția de consilier local.
Puțini, extrem de puțini, aleși locali ar face un asemenea pas. Mai ales că dincolo de „insigna” de consilier local este vorba și de o indemnizație lunară (pentru ședința ordinară care durează 1-2 ore) de aproape 1000 lei…

„Da, am demisionat!
Nu, nu am demisionat pentru ca mi-a fost pregatita o functie mai mare! Nu, nu asta ma intereseaza. Ma intereseaza sa avem o comunitate frumoasa, dezvoltata si iubitoare (ca de rautate sunt satula).
Imi place sa recunosc cand nu stiu ceva, sau cand nu pot sa fac ceva. Iar acum, o recunosc.
Din nefericire, atributiile mele personale au fost triplate, de cand mama a ales sa plece la ingeri. Pe langa activitatea mea de fizioterapeut si manager, au mai fost adaugate atributii pe care mama le indeplinea la afacerea de familie si reteaua Oriflame.
Nu imi place sa dau explicatii, dar, ma calc pe inima si spun asta pentru cei care m-au votat, nu pentru cei care cauta sa imi pateze demnitatea. Daca eram un oarecare politician, ramaneam in consiliu pana la terminarea mandatului, mai trageam chiulul, nu imi faceam temele si leafa imi mergea. Iar eu nu sunt asa, stiu ce inseamna sa imi fie rusine.
Am avut colegi de pe urma carora am invatat si vreau sa le multumesc!”, transmitea fosta consiliera PSD imediat după demisia sa.

Mesajul de mai sus are și o semnificație specială, în contextul ședinței de ieri. Chiar la începutul ședinței, ordinea de zi a fost supusă la vot, la pachet cu propunerea ca anumite proiecte (inclusiv contractarea unui credit mare) să fie votate… secret. Și au votat asta toți cei 19 consilieri prezenți, inclusiv cei 5 de la PSD.
Ulterior, reprezentanții unor partide (PSD și USR) care zic că ar fi votat contra creditului au acuzat maniera de vot secretă. Pe care chiar ei o aprobaseră. Motivul lor: nu au fost atenți când președintele de ședință a supus la vot ordinea de zi și ideea de vot secret, era și gălăgie (ce-i drept, parcă întreținută voit de un președinte de ședință care altfel a arătat o manieră pretins fermă de a conduce ședința dar total necivilizată).

Circulă deja informația că e posibil ca HCL-ul respectiv să fie contestat la Prefectură. Adică ar urma ca Prefectul (PSD și el) să se pronunțe pe legalitatea sau nelegalitatea votului secret aprobat chiar (și) de consilierii PSD care, nu-i așa?, nu au fost atenți la ce li s-a propus să voteze. Dacă cineva urmărește respectiva ședință (disponibilă, video, AICI) îi poate și înțelege: pe tot parcusul ședinței, aleșii PSD au tot șușotit și chicotit într-una, mai ales când o funcționară (îmbrăcată în alb) trecea prin fața lor și dădea diverse documente secretarului UAT Roman. Deci, uman vorbind, cum să fii atent la ce spune președintele de ședință că urmează a fi votat, printre șoapte pe umăr și hlizeli?

În concluzie, dacă aleșii locali PSD (care au votat ieri fără să înțeleagă ce) ar avea aceeași atitudine responsabilă și asumată precum Andreea Broască, în CL Roman ar urma alte demisii.
Dar nu credem să fie cazul, că doar mai sus, apropos de gestul fostei consiliere locale, am folosit cuvântul „rarisim”…

D.V.

 

Lasă un răspuns