Publiserv la deszăpezire: 18 utilaje și 50 de oameni!


Încă de la primii fulgi căzuți peste oraș aseară, societatea Publiserv a intervenit cu utilajele din dotare, pentru a preîntâmpina apariția problemelor pe străzile din municipiu, anunță conducerea instituției.
La ora 22.30, în schimbul de noapte au intrat 21 de muncitori și 14 utilaje – două Unimog, un multicar, un Kramer, patru autospeciale cu sărăriță și lamă, trei tractoare cu lamă și sărăriță și tot atâtea utilaje Ifron dotate cu lamă”, a declarat directorul Publiserv, Adrian Niță. Dimineață, utilajelor deja scoase la deszăpezire li s-au alăturat altele patru – o autospecială și 3 buldoexcavatoare, și 49 de muncitori.
Directorul Publiserv a ținut să-i asugure pe pietreni că societatea pe care o conduce face tot posibilul pentru ca străzile din municipiu să se prezinte în condiții bune, indiferent de starea vremii. „Îi rog pe locuitorii orașului să dea dovadă de înțelegere, pentru că intervenim pe toate străzile, în toate cartierele, dar asta în funcție de timp și de resursele disponibile. Nu avem cum să fim în zece locuri concomitent, dar ajungem peste tot”, a mai explicat Adrian Niță.
De altfel, la sediul societății există permanent un dispecer care preia solicitările venite de la cetățeni, iar conducerea  Publiserv este încă de azi-noapte în stare de alertă, intervenind acolo unde se impune.

Alex SÎRBU

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns