PSD ţinteşte 2 mandate de senator şi 6 de deputaţi! Lista cu potenţialii candidaţi!

dsc_4770

PSD Neamţ vrea să obţină un scor zdrobitor la alegerile parlamentare, targetul diind de două mandate de senator şi alte cinci (chiar şase, dacă se poate!) de deputat, a precizat deputatul Ioan Munteanu în conferinţa de presă de azi.

„Organizaţia PSD de la Neamţ îşi propune un scor bun cu care să contribuie la obţinerea numărului de mandate pentru votul de încredere acordat Guvernului. Credem – şi pentru asta ne şi luptăm în această campanie electorală – că vom avea un guvern PSD, probabil împreună cu ALDE şi un prim-ministru PSD. Este o dorinţă normală pentru un partid care se respectă. Întotdeauna ţelul unui partid care se respectă este guvernarea. În acest sens, organizaţia PSD de la Neamţ şi-a propus şi s-a angajat în faţa conducerii centrale să obţină la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, un număr de 2 senatori şi 5, poate chiar 6 deputaţi”, a pecizat deputatul Munteanu.

Deocamdată sunt stabiliţi cei care vor fi prezenţi pe listele pentru Senat şi Camera Deputaţilor sub sigla PSD dar nu a fost stabilită ordinea pe respectivele liste, a punctat aceeaşi sursă care a menţionat că respectivele nominalizări vor fi cunoscute peste o săptămână.

Munteanu a menţionat şi câteva din numele care vor intra în bătălia electorală. „Unii din posibilii candidaţi sunt aici, la masa asta”, a spus Munteanu şi, la masa respectivă, în afară de el, mai erau Luminiţa Vârlan (preşedinte PSD Piatra Neamţ), Emilia Arcan (preşedinte OFSD Neamţ) şi Ciprian Şerban (preşedinte TSD Neamţ).
Apoi Munteanu a anunţat public că nu infirmă ipoteza anunţată ieri de Vestea, aceea ca lista la Senat să fie deschisă chiar de Ionel Arsene, preşedintele organizaţiei judeţene Neamţ: „Am vorbit mai devreme cu … (N.R. – reprezentantul Vestea) şi i-am spus că parţial s-ar putea să ai dreptate dar nu pot să dezvolt subiectul”.

„Din ce îmi amintesc eu, unul ar fi domnul Manoliu. Apoi, unul ar fi, tot din zona Romanului, tot din ce ştiu eu, domnul Stan. Unul ar fi din zona Tîrgu Neamţ, fostul nostru prefect, Vlad Angheluţă. Unul ar fi domnul Dan Andruşcă. Una ar fi doamna Oana Bulai, tot de la Roman…”, a mai spus Munteanu.
Când a ajuns la capitolul „nume din Piatra Neamţ”, Munteanu a vrut – ca la o transmisie radio – să paseze microfonul spre zona centrală a mesei din conferinţa de presă, dar Emilia Arcan a închis subiectul spunând că e bine să rămână şi ceva suspans până vineri.
În schimb, tot Emilia Arcan a confirmat, fie şi indirect, şi ea ipoteza cu „Arsene pe lista la Senat”, spunând că o eventuală cădere a ei, de pe locul 1 pe locul 2 nu ar fi o problemă, pentru că „doar aţi auzit că vrem să scoatem 2 senatori”. Ceea ce înseamnă că ori Emilia Arcan e foarte sigură că PSD va obţine la Neamţ 2 din cele 3 mandate de senator ori că o eventuală candidatură a lui Arsene va fi doar pentru mobilizare, în momentul în care va avea de ales între funcţia actuală şi cea din Parlament, acesta urmând să decidă să rămână preşedinte de CJ.
Ioan Munteanu a mai punctat, de vreo două ori, determinarea activiştilor din organizaţiile locale, spunând că dincolo de numele de pe liste, respectivii sunt foarte hotărâţi ca PSD să obţină un scor bun şi să ajungă astfel la guvernare. O afirmaţie logică în contextul în care majoritatea şefilor de organizaţii comunale PSD sunt primari şi în general edilii sunt tare mulţumiţi când guvernul este „al lor”.

D.VINCA

cop-psd

 

 

 

Comentarii Facebook

3 thoughts on “PSD ţinteşte 2 mandate de senator şi 6 de deputaţi! Lista cu potenţialii candidaţi!

  1. D-le Munteanu, cu respectul pe care vi-l port, semnalez in stanga Dv. o culoare portocalie, ce nu o sa devina rosie decat la suparare, altfel la cat a condus pe dreapta aceasta d-na, ma gandesc ca a incurcat sensul; ca sa citez un clasic in viata, ,,s-a ratacit,, [a incurcat sediul]
    In legatura cu locomotiva sau cap tractor, sigur mai puteti dar… atentie la franar(i)

  2. Cer scuze dar revin cu o propunere, valabila pt. toti candidatii,ca in CV-iurile lor, sa prezinte secvential, verificabil, parcursul , adica ,am terminat 8 clase(lasati media), liceul (lasati media), s.a.m.d., eventual facultati, ca azi, numai cu una, nu te califici.
    Dupa care, pe unde ai lucrat, ai incurcat (falimentat) sau ai adus plus valoare, ca poate fardul si sumarul dau bine dar mai pe seara, nu in Parlamentul Romaniei !

Lasă un răspuns