Victorie majoră a primarului George Mutu (fost PSD, candidat acum cu PNL) la Borlești în fața lui Vasile Puică, cel care i-a convins pe cei de la PSD să nu mai susțină un primar în funcție.
Sursele Vestea spun că s-au numărat până acum vreo 6 secții de votare din totalul de 8 și că scorul, în voturi, ar fi de 1269 (Mutu) la 728 (Puică). Ar mai fi de numărat la 2 secții din satul Ruseni dar nu e o zonă în care, zic liberalii, Puică să câștige. Surse din apropierea lui Mutu spun că liberalii vor câștiga și în cele 2 secții și că astfel diferența va ajunge chiar la circa 700 de voturi…
Una peste alta, Borlești pare (pe rezultatul votului) un fel de București în miniatură, cu Mutu pe post de Nicușor Dan care ia voturi cam cât ceilalți contracandidați la un loc…
Rămâne de văzut dacă, după anunțarea cifrelor oficiale, Puică va face ceea ce ar fi anunțat la PSD (după cum zic sursele noastre), adică să renunțe la mandatul de consilier. Deși Puică i-ar fi convins pe cei de la PSD Neamț să-l prefere grație unor sondaje efectuate înainte, surse din partid spun că apoi și-a organizat o echipă de candidați și de campanie mult sub cea a lui Mutu.
Cum s-ar spune, a pierdut pe mâna lui deoarece nu ar fi preferat oameni de valoare lângă el…
D.V.