PSD Piatra Neamț iese la atac!

PSD Piatra Neamț dă un semnal că gata, s-a terminat cu sărbătorile de iarnă și că lupta și dezbaterea politică trebuie să revină în actualitate. Așa că liderii PSD Piatra Neamț au anunțat o primă ieșire publică pentru anul 2018. Adică o conferință de presă cu temele „mărirea taxelor și impozitelor locale, refinanțarea creditelor municipiului și transparența în administrația locală” care va fi susținută de Luminița Vîrlan, viceprimar și președinte al Organizației Municipale PSD și Victor Marghidan, consilier local.

Enunțarea temelor e deja un semnal în ce direcție va bate abordarea social-democraților la respectiva conferință de presă, din moment ce aceștia au votat împotriva proiectului de majorare a impozitelor locale care a fost propus, susținut și legiferat de actuala majoritate din CL Piatra Neamț (PNL + PMP).

D.V.

 

Comentarii Facebook

One thought on “PSD Piatra Neamț iese la atac!

  1. Cand auzi ca un papagal ataca, parca te incearca un zambet.
    Cunoastem personajele, sunt din categoria ,,ghioceilor,, si singurul atac de care sunt in stare, este atacul la persoana si doar la indemnul sefului, ca din proprie initiativa……

Lasă un răspuns