PSD Neamţ poate intra în doliu, rămâne fără un membru-insignă! Laufer: „Îmi dau demisia!”


Fost ministru şi prezentat la un moment dat ca membru al organizaţiei Neamţ, Ilan Laufer a anunţat că îşi dă demisia din PSD, după cum informează adevărul.ro.

Fostul Ministru al Mediului de Afaceri este nemulţumit că „reforma a fost omorâtă încă din faşă” şi că „La «CEX-ul paralel» s-au decis rezultatele CEX-ului de ieri şi al «congresului de maine»”

„În aceste condiţii, azi am decis să părăsesc Partidul Social Democrat, implicit să renunţ şi la calitatea de membru al acestuia”, a adăugat Ilan Laufer.

Din punct de vedere politic, cariera lui Laufer a avut un traseu ciudat. Mai întâi a devenit Ministru delegat în cabinetul Tudose şi abia apoi a fost anunţată intrarea lui în PSD, la organizaţia Neamţ.

Absolvent de Educaţie Fizică şi Sport, implicat în diverse afaceri (de la dezvoltarea unor branduri în România până la altele, mai controversate cum ar fi şi cea dintr-un dosar penal care vizează o suveică a chiriilor dintr-un mare centru comercial bucureştean), cunoscut şi datorită unor „pictoriale cu muşchi” de pe coperţile unor reviste mondene, Laufer a fost refuzat pentru o nouă numire, de Ministru al Dezvoltării şi de vicepremier, de către preşedintele Klaus Iohannis, în noiembrie 2018.

La acel moment, Laufer a avut un mesaj agresiv, spunând că este victimă a unei discriminări pentru că are origini evreieşti, ipoteză respinsă de Administraţia Prezidenţială şi sancţionată indirect şi de preşedintele PSD de atunci, Liviu Dragnea, care a criticat faptul că „ministrul respins” a făcut o declaraţie de presă în sediul PSD fără să fi avut acordul său.

În rest, prin Neamţ – judeţ în care era membru de partid a călcat foarte puţin, memoria publică reţinând o conferinţă de presă (cea în care a fost anunţată intrarea sa în rândul social-democraţilor) şi un discurs extrem de luuung la o manifestare găzduită de scena TT. În ultima perioadă a fost şi consilier onorific al ex-premierului Viorica Dăncilă, funcţie din care, la un moment dat, a demisionat, supărat că premierul nu l-a luat şi pe el într-o vizită în America.

Deci cu acest CV care arată că Laufer a avut nevoie doar de o legitimare politică pentru a fi bine lipit de guvernanţi, probabil că PSD-iştii de la Neamţ sau cei din conducerea centrală consumă deja baxuri de batiste după aşa mare pierdere. Mai ales în contextul informaţiilor vehiculate în pre-campanie care îl dădeau la sigur-sigur (!) pe Laufer drept drept ocupant de loc eligibil pe listele PSD Neamţ. Iote că nu mai vrea nici membru măcar, supărat că „CEX-ul paralel” nu l-a băgat în seamă şi pe el…

D.V.


 

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns