PSD-iştii nemţeni au scăpat de ruşinea de a-i fi subordonaţi lui Nichita / “Amorezatul” a făcut pasul înapoi la sugestia unui parlamentaru din Neamţ

 

Primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, cercetat de DNA, a anunţat că se autosuspendă din funcţia de vicepreşedinte al PSD la nivel naţional, cât şi din cea de preşedinte al organizaţiei judeţene Iaşi a partidului, spunând că a luat decizia în urma unei discuţii cu liderul PSD Victor Ponta, informează Mediafax.

Vestea nu poate decât să-I bucure pe social-democraţii nemţeni care, de la declanşarea scandalului cu primarul amorezat care-şi urmărea subaltern cu Poliţia locală şi cu interlopi din Iaşi, deveniseră ţinta ironiilor, dat fiind faptul că, politic, prin funcţia deţinută, Nichita le era şef.
“Ducă-se învârtindu-se să-şi rezolve problemele şi cu DNA-ul şi cu Justiţia şi cu amărâta aia pe care a îmbolnăvit-o. Apoi ăsta nu-i om şi nici politician. Dacă la vârsta şi experienţa asta ajungi să gândeşti nu cu capul e rău… Fără supărare, dar unul ca el nu merită să fie şef în partid peste organizaţiile din Moldova. Avem la Neamţ oameni cum sunt Munteanu sau Chelaru care au şi experienţă şi au şi demonstrat că sunt lideri lucizi care nu îşi pierd minţile ca adolescenţii…”, a precizat un social-democrat nemţean care a cerut să-i fie păstrat confidenţial numele.

Ce se ştie mai puţin este că în pasul făcut înapoi din politică de cel care era vicepreşedinte (pe zona Moldova) PSD a contat şi sfatul dat de un parlamentar nemţean cu experienţă şi în chestiuni juridice şi în proceduri.

Senatorul Ioan Chelaru este preşedintele Comisiei de Disciplină şi Integritate a PSD şi dată fiind această calitate, poate şi cea de avocat cu experienţă a fost sunat de Nichita (înainte de a lua decizia autosuspendării) care l-a întrebat ce ar fi mai bine să facă. Îmi pare rău pentru că trece prin această problemă şi am toată înţelegerea pentru el ca om. Politic vorbind însă, situaţia nu e una confortabilă şi i-am sugerat, din start, să facă un pas înapoi din conducerea partidului, considerând că aşa e cel mai elegant pentru toată lumea. A înţeles şi la scurt timp a anunţat că se autosuspendă, a relatat senatorul Ioan Chelaru.

Din calitatea sa de vicepreşedinte (zona Moldova), Nichita a participat, la mijlocul lunii mai 2014, la cea mai amplă manifestare politică desfăşurară în ultimul timp la Piatra Neamţ. Este vorba despre o acţiune electorală pentru susţinerea candidaţilor PSD pentru alegerile europarlamentare, când Nichita a stat pe scenă, în primul rând, alături de Victor Ponta, Liviu Dragnea şi de liderii organizaţiei nemţene.

D.V. / foto: Arhiva vestea.net – 16 mai 2014

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns